MEDIAȘ – muzeu în aer liber

Este dificil să realizezi o succintă prezentare a obiectivelor turistice din Mediaş. Ponderea covârşitoare o au monumentele istorice şi de artă medievală, distribuite pe întreaga suprafaţă cuprinsă între zidurile cetăţii oraşului. Pentru o mai facilă urmărire a lor, ele vor fi prezentate în trei grupe:


1. Biserica Sfânta Margareta şi Castelul

biserica sf margareta roPrima menţiune documentară a bisericii cu hramul Sfânta Margareta datează din 1414. La sfârşitul secolului al XIII-lea, în acest loc a fost construită o primă biserică. Devenită neîncăpătoare pentru populaţia mereu crescândă a coloniştilor germani, biserica veche este demolată şi, în jurul anilor 1335 – 1340, se afla pe acelaşi loc un nou edificiu sacral, compus dintr-o navă şi un cor.

În mai puţin de un secol, şi această a doua biserică, devenită neîncăpătoare, a fost demolată, făcând loc celei de-a treia biserici. În continuare, soluţia pentru extinderea bisericii a constituit-o adăugarea actualului colateral nordic şi străpungerea spre colateral a peretelui nordic al navei bisericii, dând naştere astfel celor patru pilaştri care pot fi văzuţi şi astăzi.

În partea estică a navei centrale a fost adăugat corul, iar la nordul corului a fost construită sacristia. Pe peretele nordic al navei centrale, în urma restaurărilor au fost descoperite fresce şi apare menţionată data de 1420, ceea ce demonstrează că străpungerea zidului a fost efectuată după această dată, probabil la mijlocul secolului. Ambele nave purtau amprenta bazilicilor gotice, fiind scunde, cu ferestre de dimensiuni reduse şi erau acoperite, foarte probabil, cu un tavan din lemn, în genul celui aflat în biserica din Dârlos.

La data de 23 iulie 1447, preotul Cristian din Dumitra ţintuieşte un protest pe „uşa bisericii parohiale închinată fericitei fecioare şi martire Margareta, în târgul Mediaşului”, prin care semnalează nedreptăţile săvârşite de episcopul de Alba Iulia. În această perioadă are loc ridicarea navei centrale şi a colateralului sudic, realizate în concepţia bisericii-hală a goticului târziu.

Spre deosebire de colateralul nordic, cel sudic are înălţimea egală cu a navei centrale, dar, pentru a menţine o unitate de stil, bolţile celor două colaterale au acelaşi sistem încrucişat pe ogive (nava centrală este acoperită cu o boltă în reţea). Separarea dintre nava centrală şi colateralul sudic nu se mai realizează prin pilaştri şi arcade frânte, ci prin stâlpi octogonali, din care se desprind spre sud şi spre nord nervurile celor două bolţi.

Unitatea complexului acestor ultime două nave a fost atenuată de construirea în 1725, în interiorul colateralului sudic, a tribunei croitorilor, în care astăzi este amenajat un mic muzeu. Ultima etapă, în care s-a finalizat conturul bisericii Sfânta Margareta, a constat în prelungirea spre vest a bisericii, astfel încât să includă în întregime şi turnul. Plasarea excentrică a turnului faţă de axa navei centrale face posibilă ipoteza proiectării a două turnuri, dispuse simetric.

Nu poate fi ignorată nici ipoteza existenţei unui turn anterior, care să fi aparţinut vechii biserici, argumente în acest sens oferind descoperirea unor elemente gotice timpurii cu ocazia operaţiunilor de consolidare a bazei turnului. Din păcate, încorsetarea într-o centură de beton (1) a primelor trei etaje ale turnului în timpul lucrărilor din 1927-1930 face imposibilă verificarea prin mijloace arheologice a celor două ipoteze. Cronicarul Georg Soterius menţionează că anul 1488, înscris pe turnul bisericii, reprezintă anul terminării construcţiei.

De-a lungul timpului, din cauza degradării sau distrugerilor provocate de asedii, biserica a suferit numeroase reparaţii. Acelaşi Georg Soterius menţionează datele primelor reparaţii, 1569, la cor şi 1584, la turn.

În anul 1424, Mediaşului i se acordă dreptul de a ţine două târguri, iar în anul 1494 devine sediul judelui regal, în alternanţă cu Şeica Mare, până când zidurile de incintă vor fi terminate. Denumirea de civitas în anul 1495 şi 1498 atestă că la acea dată Mediaşul a devenit un centru important în zonă, lucru care se reflectă şi în modul de abordare a dezvoltării edilitare. Oficialităţile oraşului decid, în anul 1550, că turnul trebuie să fie înălţat cu încă trei niveluri şi să aibă montat în vârful lui un glob aurit, pentru a rivaliza cu turnul Sf. Ştefan din Viena. Turnul va fi acoperit cu ţigle colorate abia în anul 1666.

Înălţimea lui actuală este de 68,5 m. şi are o deviaţie de la verticală de 2,28 m. Este foarte posibil ca realizarea impunătorului turn să fi avut un ecou favorabil la curtea regală, deoarece, la 23 martie 1552, regele Ferdinand I de Habsburg acordă Mediaşului rangul de oraş, dreptul de a avea judecătorie proprie şi stabileşte aici reşedinţa administrativă a celor Două Scaune.

Medias turnul trompetilor roCu ocazia supraînălţării sale, coiful turnului a fost încadrat de patru turnuri de colţ, care simbolizează dreptul oraşului de a pronunţa pedeapsa capitală (jus gladii). Aici îşi avea locul trâmbiţaşul oraşului, care avea misiunea de a semnala apariţia unor pericole sau intrarea alaiului principelui în oraş. Din această cauză, localnicii l-au numit „Turnul Trompeţilor”.

Biserica are dimensiuni impresionante: lungimea de 52 m., lăţimea de 20 m. şi înălţimea de 12 m., nava centrală are 350 m2 şi capacitatea maximă de 3000 de persoane. Biserica, cea mai veche construcţie de piatră din oraş, pe lângă rolul de lăcaş de cult, a găzduit şi numeroase întruniri laice şi bisericeşti. Dieta Transilvaniei s-a întrunit de mai multe ori în biserică, prima convocare având loc în 1576 şi soldându-se cu un final fericit: în timp ce prezida şedinţa, Ştefan Bathory primeşte vestea că a fost ales rege al Poloniei. În onoarea proaspătului rege, în biserică răsună „Te Deum laudamus”, iar Bathory îşi manifestă regeasca-i generozitate dăruind oraşului Mediaş dijma satului Velţ şi reducând la un sfert impozitul anual datorat de oraş.

Bolţile bisericii poartă amprenta perioadei în care au fost realizate; la mijlocul secolului al XV-lea, tavanul casetat al colateralului nordic a fost înlocuit cu bolţi în cruce pe ogive, regăsite pentru unitate stilistică, după cum am arătat, şi la colateralul sudic. La sfârşitul secolului, nava centrală şi corul sunt boltite cu bolţi în reţea, iar în primii ani ai secolului al XVI-lea, sacristia este boltită cu o somptuoasă boltă stelată. La intersecţiile ogivelor bolţilor navei centrale, a corului şi a colateralei sudice întâlnim scuturi pictate cu reprezentări heraldice sau figurative, banderole inscripţionate cu fragmente din mărturisirea de credinţă apostolică. Cheia de boltă a corului este pictată cu imaginea „Mielului cu stindardul”, alături fiind reprezentări ale celor patru evanghelişti şi a „Mariei cu pruncul”. Decorul pictural al navei centrale etalează blazoanele lui Matei Corvin, al familiei Bathory şi stemele oraşelor Mediaş şi Sibiu. Trebuie menţionate scenele murale pictate pe pereţii sacristiei, importante prin textul religios în limba slavonă pe care îl conţin şi prin monograma regelui Vladislav al II-lea, care facilitează datarea picturilor.

altar sf margareta roUna dintre cele mai valoroase piese din Biserica Sfânta Margareta este altarul gotic poliptic de la sfârşitul secolului al XV-lea, pictat sub influenţa şcolii vieneze de pictură. Altarul, plasat în absida corului, este compus din trei părţi separate, părţile laterale putându-se închide peste partea centrală. Părţile mobile sunt pictate pe ambele feţe, în exterior fiind reprezentate opt scene din ciclul patimilor lui Isus.

Tabloul central, „Isus pe cruce”, are în fundal peisajul oraşului Viena, în locul tradiţionalului Ierusalim, detaliu care confirmă apartenenţa pictorului la şcoala vieneză. Partea superioară a altarului este decorată cu o sculptură din lemn aurit, realizată în stil gotic tardiv (flamboiant). În nişele predelei au existat patru statuete de lemn reprezentând pe cei patru apostoli, dispariţia lor fiind suplinită printr-o pictură provenită de la un altar din secolul al XV-lea, reprezentând „Cina cea de taină”.

Cu ocazia restaurării bisericii din anul 1971, au fost încastrate în peretele din spatele altarului opt lespezi, păstrate până atunci în sacristie. Sunt pietrele funerare ale unor personalităţi bisericeşti sau culturale ale Mediaşului sau ale membrilor familiilor lor. Prima lespede este a primpreotului şi umanistului medieşean, Christian Schesäeus (1535-1585), urmată de cea a soţiei episcopului luteran Georg Theilesius, Barbara Theilesius, decedată în 1620, a preotului Simon Kirtscher, decedat în 1621 ş.a.

În biserică au mai fost aduse, pentru a fi păstrate în siguranţă, încă trei altare de mare valoare artistică şi istorică. Altarul poliptic din Dupuş, realizat în 1522, este amplasat pe peretele estic al colateralului nordic. În tribuna croitorilor se află altarul-scrin al bisericii din Nemşa, iar în sacristie se află altarul poliptic al bisericii din Şoroştin, realizat în anul 1520.O altă piesă din patrimoniul bisericii este baldachinul baroc, realizat în 1679 de sculptorul Sigismund Möss şi pictorul Paul Demosch şi amplasat pe al treilea stâlp al navei centrale, deasupra amvonului gotic din piatră. Bogatul decor baroc este reprezentat de heruvimi, îngeri înaripaţi, motive vegetale şi geometrice, deasupra tuturor fiind reprezentat arhangelul Mihail în luptă cu balaurul.

the font roCea mai veche piesă din biserică şi probabil cea mai veche piesă de această factură din Transilvania este cristelniţa, realizată din bronz masiv, fixată pe un piedestal de piatră. Este decorată cu 18 reprezentări figurative dispuse în brâie, cu motive vegetale, şi are inscripţionate, pe picior şi pe cupă, cu majuscule gotice, cuvintele de bunăvestire adresate de arhanghel Fecioarei Maria. Pe suportul de piatră există o altă inscripţie în relief, cu minuscule gotice, probabil mai veche, care nu a fost descifrată.

Orga bisericii, decorată în stil baroc, a fost mărită şi modificată de-a lungul anilor. Orga actuală a fost realizată de meşterul Gustav Wachsmann din Biertan şi ultima reparaţie a fost făcută în 1929, cu ocazia consolidării turnului. Acustica perfectă este realizată de 24 de regiştri sonori şi de cele peste 1300 de fluiere.

În biserică se mai păstrează un număr apreciabil de covoare anatoliene, cele mai vechi datând din jurul anului 1600 şi obiecte de cult cu care breasla aurarilor a împodobit biserica. Dintre ele, se remarcă un potir gotic tardiv de la începutul secolului al XVI-lea, decorat cu motive vegetale în relief şi având între lobii bazei figurile « Fecioarei cu pruncul », ale magilor şi ale îngerilor, şi o cană din 1651, ornamentată cu figurile alegorice ale milei, speranţei şi răbdării.

Din exterior, pot fi identificate cu uşurinţă etapele şi stilurile arhitectonice ale bisericii Sfânta Margareta. În timp ce colateralul sudic este înalt şi are ferestre tripartite, cu un bogat decor flamboaiant, ferestrele colateralului nordic sunt de înălţime redusă, bipartite, iar înălţimea navei este sensibil mai mică decât a navei centrale.

Castelul oraşului reprezintă cele mai vechi fortificaţii de piatră din Mediaş. Faptul că este ridicat pe o colină permite să presupunem că bisericile anterioare, de la sfârşitul secolului al XIV lea şi primii ani ai secolului al XV- lea, au beneficiat şi ele de avantajul natural al terenului şi au fost protejate suplimentar de un zid. Un argument puternic în acest sens îl constituie plasarea Turnului Mariei în interiorul actualei incinte fortificate, ceea ce ar fi lipsit de logică, rolul unui turn de flancare fiind acela de a oferi apărătorilor poziţii avansate în afara zidului, pentru acoperirea unghiurilor moarte. În plus, nivelul inferior al Turnului Mariei este construit din piatră, modernizările din secolul al XVI-lea fiind făcute cu cărămidă. Concluzia ar fi că acest turn a aparţinut unei incinte fortificate mai mici, satisfăcătoare pentru necesităţile populaţiei Mediaşului din secolul al XIII-lea, şi a fost înglobat peste două secole în planul noilor fortificaţii.

acces in castel roPoarta principală de acces se află la vestul Castelului, închizând intrarea într-un gang boltit cu traseu cotit. Poarta era protejată de herse, grătare de lemn sau de fier care culisau în plan vertical şi blocau intrarea în gang. Deasupra gangului (curbura lui facilita apărarea) se află spre exterior un bastion al porţii, astăzi locuinţă particulară, iar spre interior Turnul Clopotelor, numit şi Turn al Porţii. Turnul are şapte niveluri, găzduind la ultimul etaj clopotele bisericii, cel mai vechi datat din 1449. Este construit din piatră şi cărămidă la bază şi exclusiv cărămidă în partea superioară, ceea ce sugerează ridicarea lui la începutul secolului al XV-lea, iar accesul spre etajele superioare se face prin scări de piatră zidite în zid, pentru primele două niveluri, şi scări de lemn, pentru nivelurile trei – şapte. Este prevăzut cu metereze pentru arcaşi la nivelurile patru şi şase, drum de strajă din lemn scos în rezalit la ultimul nivel şi acoperiş piramidal înalt.

Urmând un traseu de vizitare al Castelului spre dreapta, primul turn întâlnit este ”Turnul Croitorilor”, turn de flancare cu trei laturi în afara primei incinte. A fost dat pentru întreţinere şi apărare breslei croitorilor, având şi astăzi semnul breslei pe vârful acoperişului. Este un turn puternic şi bine proporţionat, cu metereze la toate nivelurile şi cu guri de aruncare scoase în consolă la ultimul nivel.

Clădirea vechii primării, atestată documentar în 1583, a fost alipită laturii estice a turnului. Este construită deasupra unor încăperi boltite aflate la nivelul pieţii de astazi „Regele Ferdinand I”, care au fost folosite timp îndelungat ca închisoare. Faţada dinspre piaţă a fost reconstruită în stil neoclasic în anul 1803.
După mutarea sediului primăriei în Piaţa Mare, clădirea a fost cedată, în anul 1855, „Noului Gimnaziu”, în acest scop fiindu-i ataşată, în mod neinspirat, un culoar de acces pe două niveluri în curtea Castelului.

Reparaţiile de anvergură din anul 1803 s-au soldat şi cu deschiderea unei a doua căi de acces în Castel, scara acoperită. Scara are spre piaţă un fronton realizat în stil neoclasic, iar bolta ei respectă stilul gotic tardiv „a vela” (asemănătoare cu velele unei corăbii). La mijlocul scării există paliere în care se deschid, la stânga, uşa temniţei şi, la dreapta, uşa locuinţei temnicerului. Locuinţa temnicerului este amplasată pe locul vechiului şanţ cu apă care înconjura castelul, mărginit de zidul exterior al Castelului, la nord, şi de fragmente din al treilea zid, la sud.

turnul mariei roContinuând drumul spre dreapta, întâlnim Turnul Mariei în partea de sud-est a Castelului. Construit deasupra unei pivniţe neboltite, turnul este legat de biserică printr-o arcadă. Pereţii şi bolta în cruce a capelei catolice de la parter sunt bogat decorate cu fresce pe teme biblice, „Coborârea de pe cruce”, cei patru evanghelişti, „Mielul cu stindardul” ş.a.

Tradiţia orală spune că în această încăpere a fost închis, timp de patru ore, Vlad Ţepeş, în timp ce era dus spre închisoarea de la Vişegrad, lângă Buda, unde va fi ţinut prizonier timp de 12 ani.

Capela comunică numai cu exteriorul, printr-o uşă ale cărei zăvoare se închid ingenios în ambele ziduri laterale. Accesul la nivelurile superioare se face prin casa parohială, primul nivel având şi el fragmente de picturi, foarte deteriorate. Turnul este prevăzut cu metereze, orientate spre sud şi vest, iar acoperişul este sub formă de pupitru, crenelurile lui fiind luminate feeric noaptea.

Casa Parohială, o clădire în formă de L alipită faţadei estice a Turnului Mariei, este amplasată între cele două incinte de apărare. Între Casa Parohială şi locuinţa capelanilor au mai rămas fragmente ale incintei exterioare a Castelului. Domnul dr. Alexandru Avram emite ipoteza, bine argumentată, că această casă a fost construită în mai multe etape, cea mai veche, neetajată, aparţinând primei jumătăţi a secolului al XV-lea. O a doua clădire, etajată, se afla la estul celei vechi şi, în singura încăpere vastă pe care o avea la etaj, s-au găsit urme de fresce şi două ancadramente de uşi gotice târzii, cu inscripţii pictate, una purtând data 1551, ambele uşi fiind demontate şi depozitate în Turnul Croitorilor. Între cele două clădiri a fost inserată o « plombă », a cărei acoladă gotică a ferestrei de la etaj indică apartenenţa la sfârşitul secolului al XV-lea sau începutul celui următor. Etajarea primei clădiri şi realizarea unitară a întregului ansamblu adosat Turnului Mariei are loc la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Un alt ancadrament de lemn cu baghete încrucişate, aflat la o uşă de pe latura mică a „L”-ului, este datat, prin similitudinea cu alte uşi asemănătoare din Mediaş, Biertan, Aţel, Sibiu, în perioada 1495-1510.

Locuinţa Capelanilor este probabil contemporană cu Casa Parohială, fiind amplasată pe o direcţie paralelă cu zidul de incintă. În interiorul ei au fost restaurate fragmente de fresce şi inscripţii databile la începutul secolului al XVI-lea. Modificările şi reparaţiile i-au conferit un aspect neoclasic, elementele gotice putând fi identificate în locuri izolate. Casa Parohială şi Locuinţa Capelanilor sunt cele mai vechi construcţii civile zidite din Mediaş şi singurele ridicate de la bun început în spaţiul Castelului.

turnul funarilor casa roth roTurnul Funarilor, aflat pe latura de nord a Castelului, se desfăşoară pe cinci niveluri, legătura între primele două făcându-se printr-o scară spiralată de piatră. Ultimul nivel este prevăzut cu guri de aruncare scoase în consolă, care se deosebesc de cele ale Turnului Croitorilor prin faptul că deasupra lor există metereze pentru arcaşi. Fost turn al breslei funarilor, în urma dispariţiei tuturor membrilor ei în timpul epidemiei de ciumă din 1604, este încredinţat breslei curelarilor. Incepând din secolul al XIX-lea devine „turn al slăninilor”, în care întreaga comunitate săsească îşi depozita slănina afumată. În bolta de la nivelul solului se află mecanismul electric de acţionare a clopotelor aflate în Turnul Clopotelor.

Alipită faţadei estice a Turnului Funarilor, casa natală a lui Stephan Ludwig Roth pare o căsuţă din poveşti. Construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în stil neoclasic, casa este mai îincăpătoare decât pare. La vest de Turnul Funarilor se afla al cincilea turn al Castelului, Turnul Şcolii. Între cele două turnuri a existat „şcoala civitas”, atestată documentar în anul 1586 şi care va deveni curând „şcoala veche”. La sfârşitul veacului al XVII-lea, vechea şcoală a fost demolată şi înlocuită cu o şcoală mai spaţioasă, care în anul 1713 se va extinde şi va îngloba turnul în corpul ei.

O decizie regretabilă este luată în 1888, când pentru extinderea şcolii până la Turnul Clopotelor, s-au folosit ca material recuperabil cărămizile şi ţiglele vechiului turn, care astfel a dispărut din peisajul Castelului.  În linii mari, cu excepţiile menţionate, ansamblul bisericii Sfânta Margareta şi al Castelului a fost bine conservat, curtinele şi turnurile de flancare redând aspectul perioadei în care au fost construite.

2. Cetatea oraşului

După cum am relatat în paginile de mai sus, cetatea Mediaşului a fost construită între anii 1490 şi 1534 şi avea o lungime totală a zidurilor de 2360 m. Zidurile aveau înălţimea de peste şapte metri şi grosimea de 0.8 m. Erau prevăzute cu goluri de tragere pe trei direcţii, cu drumuri de strajă şi cu bastioane circulare deschise sau acoperite. Iniţial, numai cele trei porţi de intrare în oraş au fost întărite cu turnuri de apărare: Poarta Steingässer, spre nord, Poarta Zeckesch, spre est şi Poarta Forkesch, spre sud. Cetatea a fost fortificată suplimentar în secolele următoare, apogeul fiind atins în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, când avea 19 turnuri şi bastioane, cele trei porţi principale şi patru porţi secundare.

drum pavat turnul sticlarilor roÎn zona de vest a cetăţii, pe strada Constantin Brâncoveanu, zidul cetăţii a fost restaurat, fiind vizibile decorurile cu imitaţii de creneluri în trepte şi golurile de tragere. Spre est, zidul se prelungeşte până la casa Binder, la jumătatea distanţei existând un bastion semicircular. După casa Binder, zidul face legătura cu un turn, folosit astăzi drept locuinţă, şi se continuă până în apropierea turnului Steingässer, porţiunea de lângă turn fiind demolată. Turnul Steingässer (Turnul de poartă al Uliţei Pietruite) a fost construit între anii 1507-1534, pentru întărirea porţii de nord a oraşului. Are două etaje, 25,8 m. înălţime şi a fost dat în grija breslelor pietrarilor şi a zidarilor. În interiorul gangului boltit semicilindric al turnului sunt practicate două nişe cu arcade în acoladă. Pe faţada nordică se remarcă prezenţa unor contraforturi de consolidare, pe care culisau hersele porţilor. Turnul Steingässer a fost grav avariat în anul 1705 de armatele curuţilor şi reparaţiile efectuate în 1743 au modificat caracteristicile stilistice ale turnului. Caracterul baroc al refacerii se manifestă prin aplicarea, pe cele patru laturi ale turnului, a unor ornamente decorative eliptice, prin sublinierea muchiilor turnului prin realizarea unor bosaje1 şi refacerea acoperişului în manieră tipic barocă. Golurile de tragere clasice au fost înlocuite cu orificii în formă de găuri de cheie întoarse, destinate armelor de foc.

Dincolo de str. Ţecheş (Mihai Viteazu), zidul ajunge la intersecţia cu str. După Zid, unde este amplasat bastionul semicircular deschis al Cuţitarilor, restaurat după modelul original. Bastionul uneşte zidul de pe strada Titulescu cu cel de pe strada După Zid în unghi drept, având goluri de tragere pe trei direcţii şi păstrând urmele drumului de strajă. Dincolo de Mănăstirea Franciscană, zidul a fost reconstruit în urma prăbuşirii lui recente, fără a se respecta modelul original. La cca.150m. sud de absida bisericii, întâlnim Turnul Rotarilor. Este un turn modest, care este menţionat în planul Mediaşului din 1736. Golurile de tragere au fost desfiinţate, iar turnul este folosit azi drept locuinţă.

În continuare, zidul ajunge la Bastionul Cizmarilor, cel mai de est punct al cetăţii. Următorul turn al cetăţii a fost, până în 1895, Turnul Porţii Ţecheş, turn cu galerie de strajă din lemn prevăzută cu guri de aruncare şi cu contraforturi care facilitau culisarea grilajelor de închidere porţii. Necesitatea fluidizării accesului în oraş a dictat demolarea lui la începutul secolului al XXlea.

Zidul, care spre sud domina “dealul Ţiganilor”, s-a prăbuşit în anul 1870. Abia pe strada care coboară spre Turnul Fierarilor, zidul s-a conservat şi păstrează golurile de tragere originale şi lăcaşurile de ancorare a drumului de strajă, astăzi vechea brutărie. Între brutărie şi Turnul Fierarilor, a fost construită în anul 1800 o poartă de intrare, decorată cu elemente baroce tipice. Poarta nu a avut o viaţă prea lungă, fiind demolată în 1896, pentru a crea spaţiul necesar modernizării căii de acces în cetate. A fost menţinut Turnul Fierarilor (Schmiedgässer), ridicat deasupra canalului Morii, care aducea apa pârâului Moşna, de la Izvorul Rece, în oraş. Turnul are în partea superioară guri de aruncare pe console profilate şi goluri de tragere, muchiile feţelor turnului fiind subliniate de bosaje. Bogatele decoruri baroce ale faţadei sudice integrează perfect turnul în peisajul străzii. Pe faţada sudică, într-un panou marcat de două coloane şi douǎ arcade geminate, este consemnat faptul cǎ, în anul 1641, meşterii Martin Petri şi Michaelis Petri au terminat renovarea turnului. Astǎzi, în turn a fost amenajat un cafe-bar, ceea ce oferǎ oricǎrui vizitator posibilitatea de a studia „pe viu” modul în care au fost construite şi fortificate turnurile de apǎrare.

Zidul „urcă” pe strada Gheţii, pe lângǎ bastionul Lǎcǎtuşilor, până la bastionul Cojocarilor, un bastion mai nou, construit în 1633, după moda italienească, din cărămidă şi piatră de râu, şi decorat cu un brâu de cărămidă rotunjit spre exterior. Pe platforma bastionului există astăzi locuinţe. În trecut, în interiorul bastionului era depozitul de gheaţă al oraşului,de unde îşi are originea numele străzii.
(1) Blocuri de piatră de grosime egală, aşezate la colţurile turnului, în relief.

turnul faurarilor goldsmith roDe aici, zidul, care a fost restaurat începând din anul 1993, cu mijloacele financiare ale Primăriei Mediaş, continuă până la Turnul Aurarilor (Forkesch). Accesul în turn se face din interiorul cetăţii, prin drumul de strajă reconstituit în forma pe care o avea în sec. XV-XVII. Turnul de poartă Forkesch era unul dintre cele trei turnuri principale ale sistemului de fortificare al cetăţii. Este un turn masiv, construit între 1494-1534, are trei etaje şi acoperiş piramidal, refăcut în această formă în urma unui incendiu din 1962. O fotografie din a doua jumătate a secolului al XIX-lea arată un acoperiş trapezoidal, în patru ape. Sub acoperiş este o galerie de strajă din lemn, care iese în consolă. Pe faţadele turnului se pot vedea goluri de tragere, destul de înguste la exterior, dar evazate la peste un metru în interior (grosimea zidului este de peste un metru şi jumătate). În 1800 mai exista ceasul montat pe faţadă, care indica ora prin bătăi de gong. Ca şi celelalte două turnuri de poartă, este prevăzut la exterior cu două pile masive, rotunjite la bază, cu rolul de a facilita culisarea hersei de lemn care bloca intrarea în gangul boltit, hersă care au fost restaurată în anul 2002. În pereţii gangului sunt practicate două nişe duble, prima cu arcadă în acoladă, iar a doua cu arcadă semicirculară.

Este interesant de urmărit aspectul străzilor al căror capăt de perspectivă îl constituie unul din cele trei turnuri de poartă ale oraşului. Străzile Steingasse (J. Honterus), Ţecheş (M. Viteazul) şi Forckesch ( Nicolae Iorga), prezintă decroşări ale faţadelor caselor, toate orientate spre turnul porţii străzii respective (decroşǎri exista şi în piaţa Enescu, vizavi de intrarea în gangul cotit). În principal, era urmărit un scop strategic, familiile care locuiau aici având posibilitatea să supravegheze strada, poarta proprie, şi să participe direct la respingerea eventualilor atacanţi.

Urmărind traseul cetăţii spre est, pe strada Armurierilor, (unde la Nr. 6 este amplasată vechea armurerie a oraşului), zidul delimitează curtea fostei cazărmi a Husarilor. Construită în 1805, prin participarea financiară a locuitorilor oraşului, pentru a fi scutiţi de obligaţia de a încartirui trupele imperiale în locuinţele personale, cazarma este o clădire masivă, în formă de U, baza fiind latura lungă. La parter şi etaj cazarma are o galerie închisă boltită, care nu distonează cu linia simplă şi austeră a clădirii. Din 1910, când trupele imperiale au părăsit oraşul, clădirea a fost repartizată liceului evanghelic, fiind transformată în internat.

Zidul coboară spre nord-est şi, pe fundamentul unui bastion demolat, a fost zidită biserica reformată, în 1866. În continuare, zidul cetăţii “trece” prin spatele cazărmii pompierilor, până la strada Stephan Ludwig Roth. Până în anul 1858, aici exista un turn de poartă de mai mici dimensiuni, turnul uliţei noroioase (Kothgasse). În 1859, turnul, împreună cu zidul, (până la Gräfengasse) au fost încorporate în clădirea fabricii de piele Karres.

La nordul străzii Petöfi Sandor, zidul reapare până la strada Turnului. Aici zidul este foarte înalt, astfel încât partea de la stradă formează un zid de apărare pentru terasa din spate. Turnul care se afla pe strada „Turnului”, flancat de două bastioane, era asemănător cu cel de pe str. Stephan Ludwig Roth, de importanţă secundară.

Completări mai importante ale fortificaţiilor sunt consemnate în anii 1621 - bastionul Cizmarilor pe latura vestică a cetăţii, azi dispărut, 1632, bastionul Funarilor, azi dispărut, 1641, zidul şi Turnul Fierarilor, 1691 – bastionul Rotarilor, la sud de biserica Franciscană. La sfârşitul sec. al XVIII-lea, artileria grea demonstrează ineficienţa zidurilor de apărare ale localităţilor. În consecinţă, ele nu au mai fost întreţinute, cu atât mai mult nu au mai fost construite altele noi. La începutul sec. al XX-lea, pentru fluidizarea circulaţiei, sunt demolate 13 turnuri şi bastioane.

3. Monumente medievale din oraş

La 13 iulie 1507 este atestat târgul anual de la poalele Castelului, iar apariţia primelor case la sudul zidurilor sale dǎ pondere noii zone care se conturează pe locul actualei pieţe “Regele Ferdinand I”, în detrimentul vechiului centru comercial aflat la capătul sudic al străzii Ţecheş. Până la începutul sec. al XX-lea, piaţa era traversată de pârâul Moşna, care parcurgea strada Spitalului, antrena roata unei mori de apă aflată între actualul cinematograf şi casa Schuller (Strada Morişcă), traversa piaţa şi se bifurca spre străzile Petöfi Sandor (fostă Cooperatorilor, fostă uliţa Greavilor) şi Stephan Ludwig Roth (fostă Tăbăcarilor, fostă Kothgasse-Uliţa Noroioasă). Cu ocazia lucrărilor de canalizare efectuate în 1912 s-au descoperit, la câţiva metri adâncime, elemente de lemn ale podeţelor care traversau pârâul şi vestigii ale morii de apă amintite mai sus.

În septembrie 1661, călătorul turc Evila Celebi vizitează Mediaşul, însoţind pe vizirul Köse-Ali, iar memoriile scrise cu acest prilej sunt un amestec greu de decantat de fabulaţii şi adevăr. De pildă, la pag. 583 din “Călători străini despre Ţările Române”, Celebi afirmă că Mediaşul “Nu are târg şi nici bazar”. Peste 15-20 de rânduri, scrie: ”Târgul şi bazarul sunt construite foarte frumos şi după regulă”. Sau: “Când oastea islamică a sosit acolo, în cinstea craiului s-au tras o mie de salve de tun, de s-au cutremurat cerul şi pământul”. Oare? “Oraşul e mare ….şi are, în total, zece mii de palate trainice şi case acoperite cu olane de diferite culori şi cu şindrilă”. Deci, reveneau cam 5 (cinci!!) palate sau case acoperite cu olane de fiecare locuitor. „A doua zi, Husein aga,…,l-a condus pe crai cu alai în palatul său din cetate şi atunci cei din cetate au slobozit deodată cinci sute de tunuri, încât s-a cutremurat pământul. Cetatea a rămas în foc ca pasărea salamandră” etc. etc.

Ceea ce pare verosimil este descrierea Pieţei Mari. “În mijlocul oraşului se află un maidan larg. Acolo se află stâlpii de execuţie şi o spânzurătoare, încât, ferească Alah!, îl prinde groaza pe omul care vede cum îi schinjuiesc pe unguri pe locul acesta nenorocit. Încercând să fure careva calul unui gaziu dintre trupele rumeliote din oastea islamică, pe când era priponit, acesta fusese rănit. Ungurul vinovat de aceasta a fost supus atâtor schingiuiri cum n-am văzut nici în Persia, în Daghestan sau în Arabia.” “Are o piaţă aşa de ordonată, că nu se poate descrie. Şi aici, negoţul îl fac fetele şi femeile. Se găsesc mărfuri preţioase din toate ţările, …De aceea, toţi locuitorii de aici sunt negustori şi oameni de afaceri foarte bogaţi”.

Pe măsură ce societatea medieşeană se stratifica, creşteau exigenţele estetice şi cele legate de confortul locativ ale negustorilor şi meşteşugarilor îmbogăţiţi. Casele din timpul Renaşterii nu mai aveau nevoie de fortificaţii, proprietarii lor etalând bunăstarea prin construirea unor faţade atrăgătoare. Faţadele se desfăşoară pe orizontală, de regulă cu un etaj, cu ferestre decorate cu elemente ornamentale. Majoritatea caselor din piaţă au fost construite în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, în stilul Renaşterii Transilvane. La început, elementele de arhitectură preluate din renaşterea italiană au fost elemente de decor (portaluri, rame de uşi şi de ferestre, console etc.), pe care meşterii locali le-au integrat fondului artistic tradiţional. Degradările inevitabile, produse de trecerea anilor sau de asedii – cel din 1705 al curuţilor a fost cel mai devastator, sau necesitatea de a le adapta unor noi cerinţe au impus restructurări şi reparaţii care s-au făcut în stilul neoclasic şi Empire.

Toate faţadele din Piaţa Mare sunt declarate monumente istorice şi protejate în consecinţă. Casele din noul centru civic aveau, cel puţin în faza de început a existenţei lor, un dublu rol: de locuinţă, la etaj, şi de atelier sau prăvălie, la parter. Din gang se deschidea o intrare în încăperile parterului, în faţa căreia trăgea căruţa pentru marfă. Calfele şi ucenicii locuiau şi munceau numai la parter, de unde  supravegheau, prin ferestre deschise în gang, intrarea în curte. Atelierele meşteşugăreşti de la parter au devenit cu timpul locuinţe, astfel încât aspectul şi rolul gangurilor a fost modificat. Intrarea în noile magazine se făcea direct din stradă, iar pentru locatari s-au înfiinţat intrări din curţi.

casa shuler roCea mai celebră casă din această categorie este Casa Schuller, celebră prin istoria ei, prin stilul construcţiei, prin excepţionala restaurare coordonată de un eminent arhitect, dr.Hermann Fabini. Casa, situată în piaţa Regele Ferdinand I la nr. 25, a fost atestată documentar înanul 1588, cu ocazia întrunirii dietei din acel an la Mediaş, sub patronajul tânărului principe Sigismund Bathori, găzduit de văduva fostului primar din 1586, Johannes Schuller. Este evident faptul că vechimea casei este sensibil mai mare, argumentul cel mai puternic fiind descoperirea unor ancadramente gotice târzii cu ocazia restaurării din anii 1973.

Steagul de vânt de pe coama acoperişului are decupate în el datele unor reparaţii şi renovări: 1675, 1760 şi 1997. Primele două reparaţii s-au făcut în maniera Renaşterii Transilvane, fapt care şi-a pus amprenta pe stilul întregii clădiri. Clădirea este construită în jurul unei curţi interioare, în formă de U, ale cărei laturi lungi erau iniţial unite prin arce zidite. În acea perioadă, edificiul avea ospătăria şi anexele la parter, accesibile direct din gangul boltit semicilindric, de la intrare. Pe laturile estică şi sudică ale casei, la etaj există două galerii deschise, boltite în cruce, realizate în cel mai curat stil al Renaşterii Transilvane. Înspre curte, galeriile prezintă o serie de arcade semicirculare sprijinite pe stâlpi de piatră cu muchiile teşite. Pe latura scurtă se află gangul boltit de acces, amintit mai sus, iar pe latura opusă lui se ridică arcade sprijinite pe pile cu secţiune patrată.

Spre piaţă, Casa Sculler desfăşoară o întreaga suită de elemente ornamentale renascentiste: arcuri în plin cintru deasupra porţii şi a ferestrelor, pilaştri încastraţi în zid care dau un anume ritm faţadei, ferestrele de la etaj cu ancadramente de piatră. Unul dintre cele mai valoroase şi pitoreşti elemente decorative îl constituie pilaştrii care încadrează arcada gangului boltit, pe care sunt aşezaţi doi lei de piatră de calcar, sculptaţi într-o manieră arhaică.

La începutul sec. al XVIII-lea, castelul era degajat, cu excepţia celor câtorva case alipite şanţului cu apă din sud. Planul executat în 1736 de Johann Konrad von Weiss indică înmulţirea caselor construite la sudul castelului şi pe terenul grădinilor casei Schuller.


Casa Rosenauer din piaţa Regele Ferdinand I nr. 22 a fost construită după 1621 la sudul zidului exterior al castelului, în stilul Renaşterii Transilvane. Decorurile renascentiste mai pot fi văzute la ancadramentul ferestrelor de la etaj, în curtea interioară. Renovările din 1790-1793 îmbogăţesc faţada interioară cu stucaturi bogate, iar bolţile de la parter sunt remodelate în stilul „a vela” - care ceva mai târziu va fi adoptat şi la construirea scării acoperite. Faţada dinspre piaţă prezintă chenare baroce care încadrează ferestrele, conferind casei un aspect elegant şi sobru. Casa este prezentă în planul Visconti din 1705, atunci când conturul Pieţei Mari era deja finalizat.
Înspre castel există o reţea de tunele şi pivniţe, fapt care presupune folosirea casei pentru evadare, în cazul ocupării fortăreţei. În jurul anului 1850, casa a trecut în proprietatea negustorului Friedrich Rosenauer.

Pe latura vestică a pieţei, pot fi remarcate casele de la Nr. 16,17,18, construite la începutul sec. al XIX-lea. Bolţile holurilor şi ale gangului de la casa Nr. 16 sunt realizate în cruce. Faţadele sunt realizate în stil neoclasic, cu influenţe baroce. Poarta de la nr. 18 are în partea superioară o dantelărie barocă sculptată în lemn masiv.

casa schuster roPe latura sudică a pieţei, la numărul 14, se află casa cunoscută sub numele Casa Schuster Dutz, un cunoscut poet sas, a cărui placă comemorativă este aplicată pe faţada casei. Casa a fost construită în jurul anului 1690, şi reparată în 1813. Bolţile şi tavanele camerelor sunt ornamentate cu stucaturi. Între anii 1783 şi 1900, într-o cameră de la parter a funcţionat o farmacie, desfiinţată ulterior.

La Casa Schuster se remarcă la etaj succesiunea pilaştrilor faţadei terminaţi cu capiteluri ionice, stucatura cornişelor şi a arcadelor ferestrelor. Poarta are o arcadă decorată cu o stucatură a cărei cheie de boltă este înlocuită de o scoică. Ferestrele de la parter au fost prevăzute, la reparaţia din 1813, cu două grilaje cu motive florale şi ghirlande, realizate din fier forjat şi conţinând monograma proprietarului de atunci, J.S (Johannes Schuster). Pinionul baroc al faţadei conferă casei proporţionalitate şi eleganţă.

scoala piastrilor roAlături de casa Schuster, la numărul 13, poate fi admirată o clădire impunătoare, construită în jurul anului 1740, cunoscută sub numele de Şcoala Piariştilor sau Casa Guggenberger. Retrocedarea bisericii Mănăstirii Franciscane în anul 1721 credincioşilor romanocatolici a impulsionat expansiunea catolică în Mediaş. Ordinul călugăresc al piariştilor, înfiinţat la Roma în 1597 şi profilat pe răspândirea învăţământului laic şi religios, a construit clădirea în acest scop. În 1794 clădirea a fost cumpărată de negustorul F.I.Guggenberg, iar după anul 1800 proprietarul redecorează faţada în stil neoclasic. Clădirea se desfăşoară pe verticală pe trei nivele, având pe faţadă zece pilaştri cu capiteluri dorice. Sub acoperiş se remarcă stucaturi cu ghirlande florale baroce. Interiorul clădirii are o linie stilistică gotică târzie, cu bolţi “a vela” şi ganguri boltite în cruce cu penetraţii. Două scări dispuse simetric faţă de gangul boltit al intrării duc la etajele superioare, unde de-a lungul unui culoar se desfăşoară încăperile destinate iniţial a fi săli de clasă.

Pe latura estică a pieţei, la nr. 30, există o clădire din sec. al XVII-lea, care a aparţinut breslei măcelarilor. Este posibil ca această clădire să fi fost etajată ulterior, indicii în sensul acesta fiind existenţa şi aspectul cornişei de la parter şi prelungirea gangului semicilindric cu o construcţie din lemn, realizată ulterior. Gangul păstrează o intrare laterală în încăperile parterului, aceasta fiind una din puţinele uşi nezidite care mai există. Pe ancadramentul de lemn al uşii se mai poate vedea şi astăzi semnul breslei măcelarilor, datând din 1699, starea lui reclamând măsuri de restaurare şi protecţie specială. Surprinzătoare la această casă este curbura arcadei exterioare a gangului, care sfidează toate regulile de construcţie. Se poate presupune că a fost necesară o lărgire a spaţiului porţii, şi s-a apelat la denaturarea arcadei, în detrimentul rezistenţei bolţii. Alături, la Nr.29, se află casa Hanner, datată sec. al XVI-lea.

Numeroase alte monumente sunt răspândite în afara Pieţei Mari, în interiorul cetăţii. Ierarhizarea socială şi criteriul etnic au funcţionat secole de-a rândul, străzile sau casele de locuit purtând amprenta poziţiei sociale a proprietarilor. În 1621 a fost adoptat un statut care prevedea că terenurile şi casele din interiorul cetăţii nu pot fi vândute unor persoane de altă naţionalitate, cetatea fiind locuită exclusiv de saşi. O nouă măsură din 1683 sancţionează cu pierderea dreptului de moştenire şi alungarea din oraş a celor care încalcă această interdicţie. În oraş stratificarea socială era vizibilă atât în apariţia unor străzi de “elită”, cât şi în existenţa unui “cod” al ancadramentelor ferestrelor sau altor elemente decorative.

În Piaţa Mare locuiau familiile de patricieni, iar în Gräfengasse funcţionarii cu rang înalt (numiţi în cronici “domnii din Mediaş”). Steingasse era locuită de cadre didactice şi conducători de bresle, iar Uliţa Lungă (Petru Rareş), de domnii senatori.

Am menţionat că strada Turnului este una din vechile uliţe ale Mediaşului. În anul 1601 este menţionată aici existenţa băii publice, lucru care a dat numele de atunci al străzii: “Uliţa Băii” (Bader Gasse). Pe latura nordică a străzii s-a construit, pe la jumătatea sec. al XVII-lea, un grup de case, al căror plan s-a adaptat terenului în pantă existent acolo.

Una dintre cele mai vechi case din Mediaş, construită probabil în aceeaşi perioadă cu casa Schuller, este casa Hann, din strada Turnului Nr.2. Casa a aparţinut primarului în funcţie în 1617, Petrus Hann, şi era ridicată în zona în care nu existau restricţii de construcţie în sec.al XVIlea. Casa avea trei module de construcţie, dar, în deceniul al doilea al sec. XX, un corp al casei a fost demolat pentru a se construi clădirea din stânga ei. Tavanele au bolţi în cruce cu penetraţii sau semicilindrice, sau sunt plane, bogat decorate cu stucaturi. La nivelul străzii există o uşă dublă care comunică cu o pivniţă lungă, semiboltită. În curte, pe latura vestică a casei, există un contrafort de mici dimensiuni, plasat lângă o fereastră. Presupun că avea rolul de a mări rezistenţa la împingere a coloanei care se vede în spatele lui, având în vedere terenul înclinat pe care este ridicată casa.

Alături, la nr.4 se află o casă construită în jurul anului 1660, în stilul Renaşterii Transilvane, cu gang şi bolţi cilindrice. Spre vest, la nr. 6, există o casă rezultată din unificarea a trei corpuri de clădiri  distincte, identificarea fiecăreia putându-se face şi după studierea modului de racordare a  acoperişurilor. Casa este impunătoare, are încăperi spaţioase, adecvate comerţului cu vinuri (pivniţa) sau pentru primirea oaspeţilor (a funcţionat aici timp îndelungat un han). Camerele din corpul vestic au bolţi semicilindrice, în timp ce camerele de la parterul corpului estic sunt mai scunde, mici, şi au bolţi cu penetraţii.

După cum am arătat mai sus, prima zonă locuită a Mediaşului a fost Ţecheşul. Se presupune că aceasta zonă (extremitatea sudică a Ţecheşului, extinsă spre străzile Petru Rareş şi Bisericii) a fost locuită iniţial de secui (zecke, szekey=secui), în sprijinul acestei ipoteze venind existenţa cimitirului secuiesc de pe locul sacristiei bisericii Sf. Margareta.

Michel Tănase identifică în zonă două ocoale româneşti, unul la sudul Ţecheşului şi al doilea în zona Turnului Steingasser (Turnul Pietrarilor). Primele case ale coloniştilor saşi, amplasate în prima etapă pe terenurile nelocuite de români sau de secui, se diferenţiază de cele vechi prin construcţia lor şi alipirea curţilor în lungul parcelelor. În perioada înălţării bisericii Sf. Margareta, numai edificiile sacrale erau construite din piatră. Primele case de pe Ţecheş erau din lemn, puţin durabile şi expuse riscului incendiilor. Zidul estic al cetăţii oraşului mărgineşte grădinile de pe actuala stradă Mihai Viteazul, casele care au luat locul celor vechi aliniindu-se pe o direcţie paralelă cu zidul. Strada prezintă spre capătul sudic o piaţetă, Ţecheşul de sus, creată de o uşoară degajare, unde cronicarul Johann Hutter menţionează că era amplasată vechea piaţă. Aici, casele dinspre cetate sunt construite în majoritate în prima jumătate a sec. XIX, şi creează o atmosferă aparte. În deceniul cinci al sec. al XX-lea mai puteau fi întâlnite pe strada Ţecheş case acoperite cu şindrilă, care conservau aerul medieval al străzii.

La nr. 44 se află un monument de mare valoare culturală şi istorică, complexul religios al Mănăstirii Franciscane. Complexul este compus dintr-o biserică-sală, la sud, şi clădirea şi curtea mănăstirii, la nord. Biserica, cu hramul Sfântului Francisc de Assissi, se presupune că a fost construită în prima decadă a sec. al XV-lea. Există o nişă rotundă, practicată ulterior pe latura estică a absidei corului, unde este înscrisă data 1400, fără nici o altă precizare. În anul 1444 biserica a aparţinut ordinului catolic al călugărilor franciscani cu rasă cafenie. Dr. Alexandru Avram, prin stabilirea unor analogii certe între numeroasele elemente de arhitectură gotică târzie care aparţin bisericii cu elemente similare din localităţile din apropiere, plasează definitivarea construcţiei în perioada 1500-1515.

Zidul estic al cetăţii oraşului, a cărui construire a început în 1490, este întrerupt de absida corului şi de corpul estic al mănăstirii, deci la acea dată ansamblul exista. Introducerea Reformei Protestante în Mediaş în anul 1543 a avut consecinţe majore asupra destinului bisericii.

În “duminica neagră” a anului 1556, sub presiunea orăşenilor şi a primarului Simon Pellio (Simion Pielarul), călugării franciscani sunt obligaţi să părăsească imobilul şi oraşul. În 1572 în localul bisericii Sf. Margareta are loc sinodul preoţimii săseşti pentru aderarea la Reformă. Se presupune că, timp de un secol, biserica a fost transformată în grajd şi supusă distrugerilor şi degradărilor.

După ce biserica a fost reparată, la 18 oct. 1699, senatul orăşenesc decide ca în localul mănăstirii să fie transferat spitalul urbei, iar biserica să devină “Biserica Spitalului”. Complexul a funcţionat în această formulă până în anul 1721, când stăpânirea habsburgică, de religie catolică, impune retrocedarea bisericii credincioşilor romano-catolici. Un rol important în aceste evenimente l-a jucat generalul imperial Damianu Hogo, conte de Virmond, care fixează în 1771 pe peretele stâng al corului, o placă de marmură “A Perpetuam Rei Memoriam”, în care cere bisericii ca în fiecare an, la 7 iunie, să fie pomenită soţia sa, decedată de curând. Generalul, decedat în anul următor, va fi înmormântat în biserica franciscană din Sibiu.

Biserica a fost construită în stil gotic, peste care s-au suprapus între anii 1726-1742, refaceri baroce. Nava are dimensiuni ample, de 12,50x28,00m. Pe latura de nord a corului poligonal se află sacristia, care comunică cu exteriorul printr-un portal gotic şi deasupra căruia se înalţă turnul clopotniţei. Corul, cu arhitectura gotică târzie, are bolţi în reţea şi patru ferestre tripartite, cu muluri polilobate. Turnul clopotniţei are primele trei etaje prevăzute cu goluri de tragere, absida, turnul şi estul mănăstirii făcând parte din sistemul de apărare al cetăţii. Ultimele trei etaje ale turnului au fost refăcute în sec. al XVIII-lea, prezentând o retragere faţă de nivelele inferioare.

De acest turn se leagă o poveste. Grigore Ladányi şi Ioan Szilássi, după asasinarea în 1613 a principelui Gabriel Báthory, se prezintă în anul 1614 la Mediaş, cu ocazia primei diete convocate de Gabriel Bethlen, pentru a fi răsplătiţi. Hotărârea dietei de a-i pedepsi îi determină să părăsească incinta bisericii Sf. Margareta şi să se refugieze în acest turn. Au rezistat cu succes asaltului gărzilor şi mulţimii înfuriate, dar în final au fost capturaţi, aruncaţi jos şi tăiaţi în bucăţi. Pe latura sudică a navei a fost construită o capelă, formată dintr-o singură încăpere dreptunghiulară. Capela, refăcută în anul 1742, are boltă gotică târzie de tip “a vela”, decorată cu stucaturi bogate.

Interiorul bisericii a fost redecorat în stil baroc în prima jumătate a sec. al XVIII-lea. Bolta navei este semicilindrică cu penetraţii, întărită cu arcuri dublouri. De-a lungul pereţilor longitudinali ai navei au fost create, prin inserarea unor pilaştri, nişe în care s-au amplasat altare de lemn baroce, numite altare votive (secundare), executate la Cluj în 1770. Altarul principal, montat probabil în 1742, este un altar baroc din lemn, decorat cu picturi de un mare rafinament artistic, şi care a fost restaurat în ultimii ani. Tot în incinta bisericii, sub capelă şi sub cor, se află criptele boltite ale celor înmormântaţi aici.

Accesul în biserică se face pe latura vestică, printr-un pridvor neoclasic care comunică cu portalul geminat decorat cu baghete încrucişate. Pe faţada vestică există două ferestre gotice în arc frânt, de mari dimensiuni, iar colţurile sunt marcate de două contraforturi puternice.

Mănăstirea Franciscană a fost refăcută în cea mai mare parte între anii 1726-1733, după preluarea complexului franciscan de cǎtre călugări. Cu această ocazie, mănăstirea este extinsă, construindu-se două corpuri noi, cele de vest şi de nord. Mănăstirea se desfăşoară în jurul unei curţi interioare, a cărei latură sudică o constituie biserica. La nord grădina mănăstirii este mărginită de zidul cetăţii, care în colţul de nord-est este întărit cu un bastion rotund deschis, cu goluri de tragere pe trei direcţii, Bastionul Cuţitarilor. În anii 1980, pe latura nordică a bisericii a fost alipită o construcţie care încorporează contraforturile zidului.


Corpurile noi ale mănăstirii, construite în stil neoclasic pe două niveluri, au încăperile interioare boltite în cruce sau cu penetraţii, cu lungi culoare pe care se înşiră ancadramente boltite ale uşilor vechilor chilii, cu arcade care fac legătura între încăperi. Corpul estic al mănăstirii are tavane plate. Aerul medieval este predestinat instalării în această clădire a muzeului municipal. Înaintea muzeului, în mănăstire a funcţionat spitalul urbei, menţionat în paginile anterioare, iar în ultimii ani un internat şcolar.

biserica inaltarea domnului roLa capătul sudic al străzii Mihai Viteazul se profilează biserica greco-catolică unită cu Roma, având hramul Înălţarii Domnului. Unirea cu Roma s-a impus în Mediaş abia în anul 1816.

Biserica-sală, prima biserică de zid românească din perimetrul cetăţii, a fost construită în 1826, la iniţiativa episcopului unit al Blajului, Ioan Bob, împreună cu şcoala confesională din apropiere. În această zonă a străzii Ţecheş, a mai existat o biserică, cu hramul Sf. Nicolae, care în 1699 apărea în planul Visconti.

La începutul sec. al XIX-lea, modificările arhitecturale şi renovările care au loc la Mediaş sunt făcute în manieră barocă, stăpânirea austriacă făcându-şi simţită prezenţa şi în domeniul urbanistic. Este firesc ca biserica Înălţarea Domnului să prezinte trăsături baroce pronunţate. Silueta barocă a bisericii este subliniată de pilaştrii cu capiteluri ionice, care decorează partea superioară a turnului, şi de bosajele care subliniază partea inferioară a lui. Cele două timpane de la baza turnului dau o notă armonioasă şi unitară faţadei. Interiorul bisericii creează o impresie de echilibru şi eleganţă, bolta bogat decorată fiind realizată în stilul “a vela”. Pilaştrii pe care se sprijină arcele bolţii formează de-a lungul pereţilor navei nişe, pe ai căror pereţi au fost pictate în 1934 scene biblice de o valoare artistică remarcabilă.

La vest de biserică, pe str. Cardinal Iuliu Hossu Nr. 7, se află casa memorială “Ştefan Moldovan”, protopop al Mediaşului între anii 1847-1849. Neue Gassen (Uliţa Nouǎ), paralelă cu Ţecheşul, conservă aspectul medieval prin înşiruirea de case cu decroşări de la aliniamentul străzii în partea sudică a ei, prin succesiunea de porţi cu arcade care delimitează casele şi prin aerul relativ modest al faţadelor. Am întâlnit străzi asemănătoare în Şeica Mare şi în alte localităţi cu populaţie săsească, care nu au cunoscut o dezvoltare urbană.

Casa de la Nr. 10, construită în sec. al XVIII-lea, are ferestrele de la parter şi mansardă încadrate de pilaştri. Poarta are un ancadrament semicircular, iar faţada prezintă un pinion baroc care desăvârşeşte proporţionalitatea casei. La Nr. 16 există o casă construită în a doua jumătate a secolului al XV-lea(1467). Refacerile impuse de degradări au adus o linie nouă faţadei, care are pilaştri în stil baroc şi un pinion teşit al acoperişului. Casa de la Nr. 20, de la începutul secolului al XVIII-lea, etalează bogate stucaturi baroce, cu specific “rocaille” şi are acoperiş baroc.

str honterus sud roStrada Johannes Honterus, fostă Steingasse, era una din puţinele străzi pietruite din Mediaş (mai mult, este menţionată în unele istorii ale Transilvaniei ca exemplu tipic de stradă medievală pietruită). Faţadele de la stradă ale tuturor caselor sunt declarate monumente istorice, întreaga stradă având impregnat modelul specific de habitat german. Ultimele modernizări ale străzii (sec. XVIII-XIX) au contribuit la o alternare fericită a stilurilor neoclasic şi baroc, strada caracterizându-se prin confortabil echilibru arhitectural. Desfăşurată sinuos între două obiective emblematice ale Mediaşului, TurnulTrompeţilor la sud şi Turnul Steingässer la nord, strada constituie o cale de acces principală în oraş. Pe axa nord-sud a fost construit, în anul 1639, în prelungirea străzii Honterus, un pod de lemn peste Târnavă, crescând rolul strategic al Turnului Steingässer şi al porţii de intrare în oraş. Strada a fost o stradă de elită şi destinată elitelor oraşului.

La Nr. 10 se află casa memorială Stephan Ludwig Roth. Capătul sudic al străzii este delimitat de piaţa Enescu. Aici, la Nr. 4 şi 9, se află alte două case din sec. al XVIII-lea, care au aceleaşi caracteristici arhitectonice cu ale caselor de pe strada Honterus.

Este surprinzător faptul că, în secolele XV-XVII, un număr atât de mic de locuitori (din care mai mult de jumătate erau copii şi femei), au putut construi, cu mijloacele tehnice de atunci, edificii de amploarea şi diversitatea celor pe care le cunoaştem astăzi. Am amintit în paginile precedente că voievozii Transilvaniei obligau pe toţi locuitorii oraşului, indiferent de poziţia lor socială, şi pe ţăranii satelor din apropiere, să participe la lucrările de construcţii. Această măsură a fost necesară, dar nu şi suficientă. Fortificaţiile oraşului au fost construite în intervalul 1490-1534, ulterior fiind efectuate reparaţii, suplimentări de turnuri şi bastioane, modernizări.

Această perioadă coincide cu apariţia, consolidarea şi dezvoltarea breslelor meşteşugăreşti. Meşteşugarii, pentru a rezolva multiplele probleme legate de aprovizionare, concurenţă, dezvoltarea producţiei, calitatea produselor, relaţiile cu calfele, cu clienţii, şi multe altele, sunt nevoiţi să se organizeze din punct de vedere profesional, în bresle. Breslele reprezentau asociaţii de meşteşugari cu un statut bine definit, care reglementa relaţiile de producţie, comerciale, sociale şi politice ale membrilor lor. În cadrul unei bresle aveau acces meşteşugari din acelaşi domeniu de activitate, exclusiv saşi. Conducătorii breslelor aveau atribuţii profesionale, de verificare a respectării tehnologiilor de lucru, a calităţii produselor, a comercializării lor, şi atribuţii civice, controlând respectarea normelor de comportare în societate, de punctualitate şi corectitudine.

Breslele aveau un statut clar, care stabilea toate relaţiile de producţie şi sociale, atât în interiorul breslei, cât şi relaţiile cu restul cetăţenilor. De exemplu, statutul breslei limita cantităţile de materii prime care puteau fi cumpărate de un meşter (1). Dacă un meşter acumula un stoc mai mare, era obligat sa-l împartă cu ceilalţi membri ai breslei sau era penalizat financiar. Fiecare meşter putea să aibă un singur atelier şi să exercite o singură meserie, chiar dacă cunoştea mai multe. Se impunea uneori un standard de calitate a materiei prime, procedeele de fabricaţie, dimensiunile produsului, uneori chiar tipul produsului, ghete ori cizme etc.

Statutul breslei avea şi o componentă religioasă. Breasla avea propriul ei altar, pe care era datoare să-l alimenteze cu lumânări şi cu obiecte decorative. Membrii breslei erau obligaţi să participe la ceremoniile religioase îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, având un loc bine stabilit în biserică, iar la procesiuni trebuiau să poarte steagul breslei, pe care era cusută stema ei. Fiecare breaslă avea un patron spiritual, un sfânt, care era respectat şi sărbătorit în mod regulat.

Breasla a reprezentat şi o asociaţie de ajutor reciproc. Fiecare membru al breslei trebuia să plătească o taxă de înscriere, apoi cotizaţii periodice. Din sumele astfel acumulate, în plus din donaţii şi amenzi, se acordau ajutoare de boală, de înmormântare, pensii pentru văduve şi copii orfani etc. Membrul breslei care nu participa la înmormântarea unui coleg decedat era amendat. La fel, cel care nu veghea, în intervalul de timp desemnat lui, la căpătâiul unui breslaş bolnav.

Membrii breslei aveau şi îndatoriri militare. În timp de război, constituiau unităţi militare distincte, iar în timp de pace se antrenau. Breasla avea un turn propriu, pe care trebuia să-l întreţină, să-l repare şi să-l aprovizioneze cu materiale de război. Membrii ei erau datori să apere o porţiune de zid din apropierea turnului şi să facă serviciul de strajă. Faţă de oraş, breasla trebuia să plătească o taxă anuală, stabilită după veniturile şi mărimea ei.

 

 Ighișu Nou

Călătoria la Ighişu Nou, comună suburbană a municipiului Mediaş, aflată la 5 km. sud-vest de oraş, oferă vizitatorului multiple prilejuri de relaxare şi încântare. Drumul asfaltat care duce până în centrul comunei şerpuieşte pe lângă o pădure de fagi, stejari, arini şi conifere, ale cărei combinaţii de culori de toamnă rivalizează cu peisajele din reclamele turistice. Apele pârâului Ighiş sunt captate într-un mic lac de acumulare, care vara reprezintă o fericită alternantivă a ştrandului orăşenesc, alternativă care beneficiază suplimentar de spaţiu, linişte, aer curat, grătar în aer liber sau bere rece la o terasă de la poalele pădurii – în fine, visul multor bucureşteni. În comună există o casă de oaspeţi cu un grad de confort satisfăcător.

Localitatea este menţionată documentar pentru prima dată în 1305, într-un document în limba latinǎ emis de Capitlul de Alba pentru împǎrţirea unor pǎmânturi şi sate între comitele Gregor, fiul lui Apa şi Gregor, fiul lui Nicolae. În acest document, Ighişul apare cu numele de „Isontelke”, iar într-un alt document din 1359 va apărea cu numele „Villa Ysopis”. Pe teritoriul satului s-a descoperit un vas datând din perioada romanǎ, care conţinea 156 de denari imperiali.

070 IghisuNou 1 roBiserica-sală cu hramul Sf. Maria, atestată pentru prima dată în 1414, a fost construită pe un platou în centrul comunei şi datează de la sfârşitul secolului al XV-lea. La acea dată, biserica nu avea fortificaţii şi era alcătuită din navă, cor cu absidă poligonală şi o sacristie la nordul corului. Corul este boltit cu penetraţii, cu nervuri din gresie susţinute pe console, nervuri care se încheie într-o cheie de boltă în formă de disc. Corul are patru ferestre gotice târzii, cea de la est fiind parţial zidită. Latura nordică a corului prezintă două elemente de mare valoare: primul, tabernaculul cu coronament de piatră încheiat în arc de acoladă gotică, datat 1491, cu timpanul decorat în relief „Vir dolorum” (1), probabil aparţinând şcolii meşterului Andreas din Sibiu, şi al doilea, ancadramentul în arc frânt al uşii sacristiei.

Pe peretele sudic al corului există o nişă în care se află o strană bipartită (sedilǎ) decorată cu un bogat fronton gotic triunghiular, care încadrează un timpan ornamentat cu motive polilobate. Frontonul se prelungeşte cu o colonetă scurtă, deasupra căreia este reprezentat în relief un pelican - simbol al sacrificiului de sine. Trecerea între cor şi sală este realizată printr-un puternic arc frânt (arc triumfal).

Sala, de formă rectangulară alungită, cu boltă în cruce, a fost supraînălţată cu un etaj fortificat care dispune de goluri de aruncare. Pe latura nordică a sălii a fost ataşat un mic turn cilindric în care se află o scară spiralată, pentru accesul în tribună şi în podul sălii, care uneşte turnul vestic cu bastionul corului. Comuni-carea între turnuleţ şi sala bisericii se face printr-o uşă de lemn pe care este reprezentată în relief emblema Scaunului Mediaş, mâna cu ciorchi-nele de struguri, având inscripţionat anul 1526.

Clopotniţa, aflată la vestul sălii bisericii, a fost fortificată în jurul anului 1496 (anul este inscripţionat pe clopotul din turn), cu un turn defensiv, care foarte probabil a fost supraînălţat şi în secolul al XVI-lea cu etaje din cărămidă. Turnul este prevăzut la nivelul al şaselea cu o galerie de strajă din lemn scoasă spre exterior pe bârne în consolă, în care erau practicate guri de aruncare pentru protejarea intrării. Ultimul nivel, al şaselea, care adăposteşte clopotele (pe unul dintre clopote este inscripţionat anul 1496, iar pe cel de-al doilea apare invocaţia „O rex glorie veni cum pace 1556”), are un acoperiş trapezoidal în patru ape, înalt de 12 m. Al doilea nivel al turnului este deschis spre nava bisericii, fiind constituit într-o tribună boltită în care astăzi se află orga. La bază, zidul turnului are grosimea de 2 m., în timp ce nivelul al cincilea, ultimul construit din cărămidă, are cca 25 cm. În zid sunt tăiate scări, care urcă fie la etajul tribunei, acum impracticabilă, fie la nivelurile 3-5 ale turnului, etaje prevăzute cu metereze, unele terminate în acoladă.

070 IghisuNou 2 roIntrarea principală, aflată iniţial pe latura de vest a turnului, încadrată de două contraforturi şi apărată de o hersă, este o valoroasă lucrare datată la mijlocul secolului al XV-lea, „Bǎrbatul durerilor”, sintagmă care se traduce prin „Isus al durerii” şi care reprezintă trupul rănit al lui Isus în mormânt. Este un portal gotic în arc frânt, cu o ambrazură din cinci baghete, legate printr-o friză de trandafiri înfloriţi, deasupra căreia se desfăşoară o ambrazură gotică în arc frânt. Există şi o intrare secundară pe latura de sud a navei, un portal în arc frânt profilat cu trei baghete. Bastionul corului a fost ridicat deasupra bolţii şi întărit cu trei contraforturi fără a fi înzestrat cu guri de aruncare, probabil datorită faptului că flancul estic al cetăţii este bine protejat natural de panta pronunţată a malului pârâului. Bastionul are un singur cat, prevăzut cu goluri de tragere pe fiecare dintre cele cinci laturi ale sale. Acoperişul are forma unui coif cu baza hexagonală.

Întreaga biserică este cuprinsă, la nivelul soclului, de o cornişă de cărămidă, fapt care denotă construcţia simultană a tuturor compartimentelor clădirii, inclusiv a sacristiei. O altă cornişă delimitează zidul corului de bastionul său, la nivelul arcului frânt al ferestrelor. Tot la exteriorul bisericii, pe acoperişurile contraforturilor corului sau pe ancadramentul ferestrelor, pot fi văzute
reprezentări ale unor monştri sau măşti umane şi un grup statuar foarte corodat al „Mariei cu pruncul”, reprezentative pentru goticul transilvănean.

Zidurile incintei din jurul bisericii, formând un oval neregulat, au fost ridicate în 1515 şi supraînălţate la mijlocul secolului al XVII-lea. Zidurile, având la bază imenşi bolovani de râu, au o înălţime de şase metri şi metereze accesibile din curtea interioară de pe un fost drum de strajă din lemn, prevăzut cu acoperiş. Pe latura nordică a incintei a existat un depozit de cereale fortificat, din care astăzi se mai păstrează numai zidurile exterioare, nivelul solului dintre aceste ziduri fiind mult sub nivelul curţii incintei.

Astăzi există două intrări în cetate; una vestică, păzită de un turn cu trei niveluri: primul nivel, ridicat din piatră şi cărămidă, fără ferestre sau metereze, mărginit de două contraforturi şi delimitat în partea superioară de o cornişă; al doilea nivel, de unde se putea manipula hersa care închidea intrarea, are două ferestre şi, din secolul al XIX-lea, a devenit locuinţă a paznicului; al treilea nivel are două metereze spre vest şi câte una spre nord şi sud. La estul cetăţii se află o a doua intrare, între bastionul rotund de la sud-estul incintei şi casa parohială, la capătul pantei abrupte pe care şerpuieşte o cărăruie îngustă cu trepte. Bastionul pentru flancare laterală, construit în 1570, are trei niveluri, catul al doilea fiind accesibil de la nivelul curţii interioare, mult înălţată faţă de exterior. Parterul are un singur gol de tragere orizontal pentru artilerie, nivelurile superioare având metereze înguste. Meterezele ultimului cat sunt mascate de decoruri în relief cu imitaţii de creneluri în trepte, identice cu cele de pe zidul de vest al cetăţii din Mediaş şi care dau farmec şi o notă aparte bastionului. Între cele două intrări se desfăşoară „Zwinger-ul” cetăţii, întărit cu arcuri de sprijin semicilindrice lungi de cca 5 m.

O a treia intrare, cu ancadrament în arc frânt, azi zidită, era practicată în zidul sudic al Zwinger-ului şi permitea accesul preotului în curtea incintei. Ambele laturi ale Zwinger-ului au fost tencuite după restaurarea din 1961 (cu care ocazie a fost demolată supraînălţarea din secolul al XVI-lea a curtinei), fapt care, după părerea mea, a făcut să se piardă „ceva” din patina vremii, ceva care dădea culoare medievală locului.

 

Membri

  • Alma +

    Pentru construirea acestui lăcaș de cult s-a folosit piatră de râu și cărămidă arsă, iar pentru acoperiș, inițial șindrila și ulterior țigla. Read More
  • Ațel +

    Bazilica gotică a fost construită în jurul anului 1380, înlocuind biserica decanului Walter. Ea consta dintr-un cor alungit, terminat cu absidă poligonală, Read More
  • Axente Sever +

    Biserica, purtând hramul Tuturor Sfinţilor, este menţionată pentru prima dată în 1322. Construită la începutul secolului al XIV-lea din piatră, în stil gotic timpuriu, Read More
  • Bahnea +

    Una din primele atestări documentare ale localității Bahnea este gasită în anul 1291, aceasta fiind menționată în unul din documentele emise de către Roland Read More
  • Biertan +

    Cetatea medievală a Biertanului, cu cele patru rânduri de ziduri şi nouă turnuri şi bastioane (nu este o greşeală, patru ziduri şi nouă turnuri), Read More
  • Blăjel +

    Satul Blăjel apare menţionat pentru prima dată în anul 1373 sub denumirea de Blastelke, rămânând aproximativ aceeaşi, până prin anul 1854. Read More
  • Brateiu +

    Biserica a fost construită în a doua jumǎtate a secolului al XIV-lea, ca o bazilică goticǎ timpurie, cu trei nave şi cor alungit, cu Read More
  • Cenade +

    Biserica fortificată din Cenade, comuna Cenade, județul Alba, a fost construită în secolul al XIII-lea ca bisericuță romanică (corul bisericii actuale), edificiu extins și Read More
  • Cetatea de Baltă +

    Castelul Bethlen-Haller, construit în stilul renaşterii, între 1615-1624, aparţine tipului cu plan patrulater compact, fără curte interioară. Turnurile circulare din colţuri, Read More
  • Copșa Mică +

    Oraşul Copşa Mică se află la o distanţă de 12 km de Mediaş şi are o vechime de peste 600 de ani. Chiar dacă Read More
  • Daneș +

    Biserica evanghelică a localităţii Daneş a fost construită la începutul secolul XVI. Tot în acea perioadă, în scop de apărare împotriva turcilor, a fost Read More
  • Dumbrăveni +

    Castelul Apafi a fost construit în 1563, de cǎtre membrii familiei nobiliare Apafi. Cronicarul spune: „După multă gândire, ei arătară că s-ar găsi un Read More
  • Hoghilag +

    Cea mai veche atestare documentară a localității Hoghilag este într-un document din 1335, care se referă la un preot, pe nume Johannes, din Archidiaconatul Târnavei Read More
  • Jidvei +

    Biserica fortificată din satul Jidvei a fost protejată până în sec. al XIX-lea de un zid de incintă dublu, cu două turnuri de apărare Read More
  • Laslea +

    Biserica existentǎ în 1309 în Laslea a fost înlocuită, după toate probabilităţile, de o bazilică gotică cu trei nave închinată sfântului Ladislaus, construită după Read More
  • Mediaș +

    Castelul oraşului reprezintă cele mai vechi fortificaţii de piatră din Mediaş. Faptul că este ridicat pe o colină permite să presupunem că bisericile anterioare, Read More
  • Micăsasa +

    Biserica construită în secolul al XIV-lea a fost o bazilică gotică, formată din cor şi sală. La începutul secolului al XVIII-lea, stăpânul domeniilor, baronul Read More
  • Mihăileni +

    Biserica fortificată Moardăș a fost construită în secolul l XIV-lea,cu hramul „Sfântul Nicolae„.Este o bisrică gotică,cu o singură navă. Read More
  • Moșna +

    Biserica reconstruită încorporează în ea numeroase elemente de construcţie recuperate de la bazilica gotică veche. Unul dintre cele mai preţioase elemente de decor, Read More
  • Șeica Mică +

    Construcţia bisericii a început pe la mijlocul secolului al XIV-lea şi a fost definitivată la începutul secolului al XV-lea. Read More
  • Șona +

    Biserica fortificată se remarcă ca un monument istoric semnificativ. La început de sec. al XVI-lea s Read More
  • Valea Lungă +

    Biserica în stil gotic târziu, fără sală de biserică evanghelică, construită în secolul al 14-lea, Read More
  • Valea Viilor +

    Biserica, închinatǎ Fecioarei Maria, a fost fortificată începând din ultimul deceniu al secolului al XV-lea. Read More
  • Viișoara +

    Biserica Evanghelică din Viișoara este o sală prevăzută cu un turn clopotniță pe latura vestică. Nava este acoperită Read More
  • 1