BIERTAN

Comuna Biertan este situată la cca. 26 km sud-est de Mediaş, 16 km pe DN14 şi 10 km pe drumul judeţean 141B, la sud de Şaroş.

Din cele mai vechi timpuri, vatra localităţii, udată de apele a două pârâuri, Biertan şi Richiş, a oferit condiţii deosebit de favorabile habitatului uman, materializate în urme de aşezări aparţinând perioadei Hallstatt-ului, a stăpânirii romane, a migraţiei popoarelor. Aşezarea ruralǎ din epoca romanǎ aflatǎ pe teritoriul comunei este confirmatǎ de un monument funerar cu inscripţia ORN STEPH şi de un relief de mǎrime apreciabilǎ în care sunt reprezentate personaje romane.

Una dintre cele mai importante descoperiri, un donarium din bronz, a fost făcută în 1775, în pădurea Chinedru, la 5 km. sud de comună, spre hotarul Copşei Mari. Majoritatea cercetătorilor atribuie inscripţia în limba latină răspândirii creştinismului în zonă, dar există şi autori care afirmă că ea reflectă obiceiuri păgâne. Donarium-ul, datat în secolul al IV-lea d.Chr. şi expus la muzeul Brukenthal, este format dintr-o tabula ansata din bronz de 32x12 cm, cu inscripţia votivă EGO ZENOVIUS VOTUM POSVI (Eu Zenovius am pus donaţie), dintr-un disc de bronz cu diametrul de 23,7 cm., având în interior monograma lui Hristos (H+P) şi din fragmente de lamǎ de bronz şi de lǎnţişoare, toate alcǎtuind, probabil, o lampǎ pandantiv.

În apropierea comunei, pe o colinǎ aflatǎ la cca. 400 m. est de comunǎ, s-au descoperit urmele unei cetǎţi mari din epoca medievalǎ, întǎritǎ cu ziduri de piatrǎ legatǎ cu mortar şi cu val de pǎmânt la exterior. Studierea fragmentelor ceramice dateazǎ aceastǎ cetate în secolele XIIIXIV.

Prima atestare documentară a Biertanului datează din anul 1283, când preotul Johannes din Biertan, participă la elaborarea documentului prin care Petru, episcopul Transilvaniei, cedează trei părţi ale decimei datorate capitlului Alba Iulia de parohiile a opt localităţi din capitlul Mediaş, în schimbul a 40 mărci de argint bun (documentul este citat deseori, deoarece reprezintă prima atestare documentară a şapte localităţi). Numele comunei revine în 1315, când trei reprezentanţi ai obştilor săseşti din Mediaş, Şeica şi Biertan, s-au prezentat în faţa regelui Carol Robert de Anjou (1308 – 1342) pentru dobândirea drepturilor şi libertăţilor sibiene. Cancelaria lui Carol Robert emite urmǎtorul document, care confirmă privilegiile saşilor:

1331 Decembrie 31, Alba Iulia
Capitolul bisericii Transilvaniei, tuturor credincioşilor întru Hristos care vor vedea această scrisoare, mântuire întru mântuitorul tuturor

…venind în faţa noastră comitele Arnold de Birtholm (Biertan), în numele saşilor ce ţin de scaunul Mediaş (Medieszek), Şeica Mare (Seelk) şi Şeica Mică (Sachzeelk), ne-a înfăţişat o scrisoare privilegiată a domnului nostru Carol, din mila lui Dumnezeu rege al Ungariei……am pus să fie trecut cuprinsul ei cuvânt cu cuvânt şi să fie întărit cu puterea peceţii noastre atârnate.”

La 9 februarie 1351, „ne spune comitele Petrus de Berethalam că moşiile numite Repafolua şi Petrisdorf, aflătoare între saşi, sunt ale sale de cumpărătură şi ţin de el în temeiul dreptului de cumpărare şi că el ar dori să le ia din nou în stăpânire, după orânduiala legii”.

Un moment important îl constituie anul 1397, când Biertanul este menţionat ca „oppidum” = târg-cetate, urmat de obţinerea dreptului de a ţine târg săptămânal în anul 1418. Dezvoltarea economică îl situează printre cele mai bogate localităţi din scaunul Mediaş, numeroasele bresle câştigându-şi un binemeritat renume pe valea Târnavei Mari. La 25 martie 1552, Mediaşul a fost promovat ca sediu administrativ şi judecătoresc al scaunului, deşi Biertanul era cea mai puternică dintre localităţile pretendente, având 345 de gospodării faţă de 286 ale Mediaşului şi plătind un impozit anual o dată şi jumătate mai mult decât Mediaşul. În compensaţie, Biertanul va deveni, la 6 mai 1572, sediul episcopatului săsesc din Transilvania, titlu pe care îl va deţine până în anul 1867, când, în urma decesului episcopului doctor Georg Paul Binder, va fi transferat la Sibiu. Deasemenea, importanţa este atestată şi de dieta întrunită în 1540 la Biertan, când Ştefan Mailath,nobil român din Ţara Oltului, va fi ales voievod al Transilvaniei.
037 Biertan 1 1 ro

Cetatea medievală a Biertanului, cu cele patru rânduri de ziduri şi nouă turnuri şi bastioane (nu este o greşeală, patru ziduri şi nouă turnuri), prin amplasarea strategică, a fost cea mai puternică fortificaţie rurală de pe valea Târnavelor. Doar cetatea Sighişoarei o depăşea, dar aceasta făcea parte dintre cetăţile urbane, care sunt construite după alte criterii. O monografie a cetăţii, a bisericii, istoria Biertanului în general, prin vastitatea şi originalitatea lor, ar trebui să constituie subiectul unei lucrări aparte. De multe ori, cuvintele sunt prea sărace pentru a putea reproduce sentimentele care te încearcă atunci când, istoria şi arta, făurite de oameni de mult dispăruţi, se materializează lângă tine. Voi încerca să punctez câteva repere, dar, în locul comentariilor, poate prea lungi şi obositoare, voi lăsa să vorbească imaginile.

În secolul al XIV-lea, pe platoul promontoriului care domină Biertanul, exista o bazilică închinată Fecioarei Maria, înconjurată de o incintă care avea rolul de a stabiliza terenul în pantă. Anul naşterii actualei biserici-hală este considerat anul 1402, când Papa Bonifaciu al IX-lea a acordat indulgenţe bisericii Sfânta Maria din Biertan şi bisericii din Aachen (în 1461 şi biserica din Velţ primeşte permisiunea de a vinde indulgenţe timp de 100 de zile ), pentru construirea şi restaurarea lăcaşurilor sacrale. Meşterul constructor al bisericii pare a fi cel menţionat într-o inscripţie aflatǎ pe ancadramentul uşii sacristiei, o monogramǎ (I.O), aflatǎ alǎturi de anul 1515.

Prima lespede funerarǎ dinturnul mausoleu poartǎ aceeaşi monogramǎ şi aparţine plebanului Johannes (†1520). Suprafaţa mică a platoului pe care era aşezată bazilica a fost exploatată la maximum, prin deplasarea primei incinte spre nord-vest. Detaliile stilistice nu permit datarea foarte exactă a etapelor de construire, întemeiată doar pe constatarea disproporţiei dintre masa celor trei nave-hală şi corul redus, atât ca lărgime cât şi ca înălţime. Faţada de vest pare neterminată, din cauză că e încadrată de două turnuleţe hexagonale, adăpostind câte o scară melcatǎ, ceea ce îndreptăţeşte presupunerea că peste prima travee a navei de mijloc fusese proiectatǎ o clopotniţă. Navele sunt despărţite între ele prin trei perechi de stâlpi masivi, octogonali, peste care zac bolţi pe nervuri stelate.

040 Biertan 4 roCorul alungit al noii biserici avea lungimea de 18 m. şi absidă poligonală cu trei laturi.
Nevoia de spaţiu a determinat mutarea peretelui vestic al bazilicii până aproape de marginea platoului, dar în intervalul 1490-1520, în timpul preotului Johannes, vechea construcţie este înlocuită de o biserică-hală, cu cele trei nave de înălţime egală. Lungimea navelor este limitată, din considerente naturale, la 22 m., ceea ce transformă ansamblul din vestul corului într-un patrat. După 1500, bolta corului este decorată cu o reţea de nervuri romboidale, iar pe laturile de est şi de sud sunt plasate cinci ferestre gotice tripartite, cu muluri cu patru lobi sau cu elemente gotice flamboyante. După 1515, are loc fortificarea corului, prin înălţarea sa cu un etaj de apărare prevăzut cu metereze, accesibil din podul bisericii.

Nivelul fortificat a fost demolat în 1803, înălţimea actuală a acoperişului corului fiind sensibil mai mică decât a navelor. La nordul corului s-a construit sacristia cu boltă în cruce pe ogive, spre care se deschide celebra uşă realizată de Johannes Reichmuth din Sighisoara în anul 1515. Uşa, ornamentată cu intarsii fine, are un ancadrament rectangular din piatră, împodobit cu baghete încrucişate gotice şi, în partea superioară, cu frize renascentiste. Mecanismul de închidere al usii, care printr-o singură manevrare a cheii în broasca uriaşă, declanşează închiderea simultană a celor 15 zăvoare pe trei direcţii, a fost premiat la expoziţia universală de la Paris, din anul 1890. Sacristia adăpostea tezaurul bisericii şi al localităţii în timpul asediilor, iar astăzi păstrează piese ale meşteşugarilor transilvăneni, căni şi potire din timpul Renaşterii. Deasupra bolţii sacristiei s-a construit încă un nivel, la care accesul se face prin turnuleţul scării spiralate, alipit la exteriorul laturii estice. Sacristia este prevăzută cu frecvent întâlnita „piscină”, o chiuvetă din piatră care comunică cu exteriorul şi în care este golit surplusul de vin rămas de la împărtăşanie.

Stranele din cor, realizate una în 1514, alta în 1523, de sighişoreanul H.Reychmut, revin la forma celor din Bazna, deşi sunt mai bogat decorate şi cu pereţi laterali împodobiţi cu ferestre gotice şi fiale în miniatură, fiind printre cele mai valoroase lucrări de acest gen din Transilvania. Bolţile stelate ale celor trei nave se sprijină pe trei perechi de stâlpi octogonali, aliniaţi pereţilor corului. În peretele vestic sunt încastrate două chei de boltă care au aparţinut vechii bazilici: stema Scaunului de Mediaş (o mână cu palma îndreptată în sus, cu degetul mare puţin depărtat) şi o semilună cu o stea. Ultima travee vestică a colateralelor are ataşat la exterior un turn al scării spiralate, prin care se urca în podul bisericii şi de aici se intra în etajul de apărare al corului.

Portalul principal se află pe latura vestică a navei centrale. Este un portal dublu, cu ancadramente de baghete încrucişate, deasupra cărora sunt fixate blazoanele regelui Vladislav al II-lea (1490-1516) şi al voievodului Ioan Zapolya (1511-1540). Alte două portaluri, plasate simetric pe laturile navelor colaterale, sunt ornamentate cu chenare rectangulare împodobite cu motive vegetale renascentiste.

040 Biertan 4 2Cele mai valoroase opere artistice care sunt păstrate în biserică sunt altarul poliptic şi amvonul din piatră. Altarul, care împreună cu cele din Sebeş şi Mediaş constituie cele mai valoroase altare gotice tardive din ransilvania, a fost realizat în două etape: panourile interioare şi exterioare ale aripilor au fost pictate în anul 1482, iar tripticul şi predela au fost pictate în 1515.

În anul 1523 apare într-un document numele organistului Bartholomäeus. Arhiva bisericii menţionează că, în anul 1731, G. Wachsmann construieşte o orgă, care va fi vândutǎ in 1794. În 1795 constructorul de orgi Samuel Maetz din Biertan construieşte o noua orgă cu 22 regiştri. Orga actuală, cu 1290 tuburi şi 25 de regiştri, este realizată în 1869 de firma Hessian din Viena.

Matei Corvin a dus o politică de stimulare a fortificării localităţilor din Transilvania, prin acordarea de sprijin şi înlesniri, scutiri temporare de la îndatoririle militare, micşorări de dări. În anul 1471, Aţelului i se acordă dreptul de a reţine o treime din bărbaţii apţi de luptă pentru apărarea cetăţii, iar pentru sporirea capacităţii de apărare a Mediaşului, la 14 ianuarie 1477 se limitează participarea locuitorilor la armata regală la 32 de persoane, restul fiind destinat construirii şi apărării fortificaţiilor. Cetatea din Biertan este menţionată pentru prima dată în anul 1486, într-un document prin care Matei Corvin permite Biertanului să reţină o treime din bărbaţi pentru apărarea cetăţii. Suprafaţa platoului pe care era construită bazilica din secolul al XIV-lea a fost iniţial delimitată de o incintă ovală, pentru prevenirea alunecărilor de teren. Panta fiind foarte abruptă, zidurile aveau în interior înălţimea de doi metri, iar în exterior de opt metri şi erau întărite cu contraforturi. Construirea corului şi alungirea navelor bazilicii după anul 1402 a necesitat deplasarea zidului de nord-vest, până la limita extremă a platoului. Aceasta era cetatea pe care dispoziţiile lui Matei Corvin au avut-o în vedere.

039 Biertan 3 1 roFortificarea, care a debutat la începutul secolului al XV-lea, se referă la înălţarea a trei turnuri şi a unui bastion pe traseul primei incinte. Turnul ceasului, turn de poartă cu patru niveluri, al cărui parter boltit în cruce se închidea cu hersă, este plasat la nord-vestul cetăţii. Meterezele turnului sunt foarte înguste şi înalte, coridorul de apărare din lemn este scos în consolă, iar acoperişul piramidal este întrerupt, în apropierea vârfului, de un ceas pitoresc. Există un clopot al ceasului, care poartă inscripţia „Jesus in aeternus rex judeorum 1508”. Turnul mausoleului, cu trei niveluri, amplasat la nord–est, are pe latura de sud alipit un turnuleţ cilindric cu scară interioară spiralată. În anul 1913, parterul turnului a fost transformat în mausoleu, aici fiind expuse lespezile prelaţilor bisericii, înmormântaţi în cripta corului: preoţii Johannes (†1520), Franz Salicäeus (†1567), episcopii Lukas Unglerus (†1600 - devenit primul episcop evanghelic al Transilvaniei), Mathias Schiffbaumer (†1611), Zacharias Weyrauch (†l621), Franz Graffius (†1627), Georg Theilesius (†1646), Christian Barth (†1658), Christian Haas (†1686). În apropierea turnului sunt şi pietrele de mormânt ale episcopilor D. Gräeser (†1833) şi G.P Binder (†1867 ultimul episcop în Biertan). Preotul Johannes a fost o personalitate marcantă din Biertan, două din cele mai realizate opere artistice fiind legate de numele lui: uşa cu intarsii a sacristiei şi amvonul din piatră. Realizatorul amvonului se presupune că este pietrarul Ulrich, originar din Brasov, care a sosit la Biertan în 1523. Porţiunea conică inferioară a amvonului este ornamentată cu muluri, iar pe feţele laterale sunt trei reliefuri: Profeţia lui Simion, Răstignirea lui Isus şi Rugăciunea din grădina Ghetsemani. Pictura pe lemn a amvonului dateaza din 1754. Tradiţia orală spune că pietrarul a imortalizat chipul preotului Johannes, a cărui viaţă a fost dedicată înălţării bisericii, în chipul profetului Simion, dar personal am rezerve; Johannes a murit în 1520, iar amvonul a fost realizat trei ani mai târziu. Este adevărat că se putea inspira din reprezentarea preotului pe piatra de mormânt sau din picturi, dar...

Estul incintei este fortificat cu un bastion (al închisorii), cu două niveluri, construit deasupra a două arcade semicirculare înalte, cu una din laturile scurte total devansată faţă de zid. În pereţii aflaţi deasupra arcadelor se deschid două metereze, dar ferestrele dinspre curte indică şi destinaţia de locuinţă a bastionului. O istorioară este legată de micuţa încăpere din bastion: dotată doar cu un pat, o masă, o farfurie şi un singur set de tacâmuri, încăperea-închisoare devenea mijloc de conciliere a soţilor care, intenţionând să divorţeze, erau închişi aici pe termen ceva mai lung.

039 Biertan 3 2 roUltimul turn al primei incinte, Turnul catolic, situat la sud, are la parter o încăpere boltită semicilindric, folosită de membrii comunitǎţii sǎseşti care nu au adoptat reforma, (ca şi Turnul Mariei din Mediaş), drept capelă catolică. Pereţii şi bolta capelei etalează bogate picturi murale, cu o largă tematică religioasă, datate la începutul secolului al XV-lea, printre care se pot menţiona „Maiestas domini”, „Năframa Veronicăi”, „Bunavestire”, „Adorarea magilor”, scene din copilăria lui
Isus, chipuri de sfinţi. Turnul cu trei niveluri prevăzute cu metereze înguste şi cu o serie de metereze în formă de cheie întoarsă, are coridor de apărare din lemn, scos în consolă, şi acoperiş piramidal cu frângere de pantă.

Pe platou mai există un turn de lemn, Turnul clopotelor, situat pe latura de nord a incintei, între Turnul ceasului şi Turnul mausoleului. Sub acoperişul acestui turn, consolidat de tâmplarul Hoeck în prima parte a secolului al XIX-lea, sunt aşezate cele trei clopote ale bisericii, clopotul cel mare, turnat la începutul secolului al XV-lea, având inscripţionat, cu minuscule gotice, invocaţia:”o rex glorie veni cum pace” (pe clopotul mijlociu, aceeaşi inscripţie este cu majuscule,
ceea ce indică apartenenţa lui la secolul al XIV-lea).

La sfârşitul secolului al XV-lea, prima incintă este dublată de o a doua, construită pe o curbă de nivel inferioară. Zidul vestic al acesteia, foarte înalt, este prevăzut cu metereze, între care sunt intercalate guri de turnare, ornamentate cu frontoane în trepte. Două turnuri de poartă sunt plasate la sud-vestul, respectiv la vestul incintei: primul, devenit în secolul al XVIII-lea Turn al slăninii (cele mai multe dintre comunităţile săseşti aveau un turn al slăninii, a cărei destinaţie nu mai trebuie precizată), şi al doilea, situat în porţiunea în care distanţa dintre cele două incinte este minimă. În acest turn de poartă, cu trei niveluri şi acoperiş în pupitru, a funcţionat un timp primăria comunei şi de aici i se trage numele: Turnul vechii primării. Curtina care unea cele două turnuri de poartă ale celei de-a doua incinte a fost dublată de un zid, coridorul format în acest mod fiind traversat de şapte arcade care preiau rolul contraforturilor. Ambele capete ale coridorului erau prevăzute cu herse.

În secolul al XVI-lea, pe laturile de est, sud şi vest se construieşte o a treia curtină, întărită la sud de un al patrulea Turn de poartă şi la vest, de Turnul Ţesătorilor, în prezent transformat în atelier al unui pictor din Biertan.. Spaţiul dintre curtina a doua şi a treia a fost subîmpărţit, prin două ziduri transversale la sud-est şi sud-vest, în trei „Zwingere”. Există vestigii ale unui al patrulea zid de apărare, întărit cu un bastion aflat la nord-vest. Bastionul a fost demolat în 1783, dar temelia zidului poate fi urmărită în partea de vest a cetăţii. În secolul al XV-lea exista un singur drum pentru care, urcând din nord la turnul de poartă cu ceas. După extinderea cetăţii, au fost necesare şi alte căi de acces. În 1795, se construieşte o scară pentru pietoni, care în 1845 este „modernizată” şi transformată în scară acoperită cu fundament zidit (la Mediaş scara acoperită este deschisă cam în aceeaşi perioadă, în 1803). Al doilea drum pentru care urcă dinspre sud spre turnul de poartă al vechii primării, prin coridorul cu arcade.

Prin poziţia naturală şi prin complexul de fortificaţii de care dispunea, Biertanul a reprezentat un reper important în sistemul strategic defensiv al Transilvaniei medievale. A fost cucerit o singură dată, în 1704, de curuţi (16.000 de curuţi au petrecut în Biertan aproape două luni în 1705), care au profitat de elementul surpriză şi, în urma ocupării cetăţii, au devastat sacristia, corul, criptele episcopilor, provocând pagube culturale şi materiale greu de estimat (dar curuţii au cucerit şi cetatea orăşenească a Mediaşului, Şeica Mare şi multe alte cetăţi ţărăneşti, înregistrând chiar succese în faţa armatei imperiale).Astăzi biserica-cetate din Biertan, inclusă de către UNESCO în 1993 pe lista monumentelor patrimoniului mondial, este unul dintre obiectivele turistice de primă mărime al Transilvaniei. În anul 1998, a fost vizitată de prinţul Charles al Regatului Unit al Marii Britanii.

Numeroaselor grupuri de turişti, Biertanul le oferă condiţii optime de recreere, distracţie,odihnă, drumeţii, având amenajate cca. 40 de locuri în pensiuni agroturistice acreditate. O pensiune este amplasată în incinta cetăţii, pe latura sudică, clienţii beneficiind aici de atmosfera medievală, de linişte, confort, preparate culinare specifice şi, nu în ultimul rând, de aer lipsit de orice factori poluanţi. Lângă intrarea în cetate, într-o clădire construită în secolul al XVII-lea,
restaurantul medieval „Unglerus” se remarcă prin fericita îmbinare între modern şi tradiţie, oferind vinuri tradiţionale şi punând la dispoziţie o sală de conferinţe ultradotată, obiecte artizanale şi consultanţă turistică, meniuri străvechi şi exponate muzeistice.

 

Comuna Biertan

Comuna Biertan este așezată la sud de Târnava Mare, de-a lungul unui lanț de dealuri având înălțimi cuprinse între 388 și 750 m altitudine.

Biertan, comună tipic săsească, este situată geografic în centrul României. Așezarea prezintă o istorie bogată în evenimente și fapte. Primele urme concrete datează din secolul IV d.H și sunt reprezentate de piesa creștină numită Donarium, aflată în prezent la Muzeul Național de Istorie din București. Istoria adevărată a Biertan-ului începe odată cu colonizarea sașilor la mijlocul secolului XII, la chemarea regelui ungur Geza II, pentru apărarea graniței de sud a regatului împotriva năvălirilor barbare. Prima atestare documentară a Biertan-ului este din 1283. În evul mediu așezarea cunoaște o dezvoltare înfloritoare, locuitorii ocupându-se cu agricultura și viticultura, dar și cu diverse meșteșuguri aduse cu ei din țara de baștină. Meseriașii s-au organizat destul de devreme în corporații, și, mai târziu, în bresle, ceea ce a dus la elaborarea, în 1376, a primului Statut al Breslelor din cele Șapte Scaune. La începutul secolului XVI erau în Biertan 19 bresle care cuprindeau 25 de meserii. Pe lângă acestea mai existau și meseriași care nu făceau parte dintr-o breaslă anume. Organizarea în bresle a durat până la primul război mondial când producția industrială a sufocat încetul cu încetul producția manuală a maiștrilor meșteșugari, ducând la declinul lor.

Apogeul dezvoltării este atins in secolul XVI când așezarea cuprindea aproape 4000 de locuitori. Întinderea ei era mai mare ca astăzi casele fiind construite din lemn și acoperite cu stuf. În evul mediu, Biertan se dezvoltă ca un centru meșteșugăresc înfloritor, în concurență pentru supremație cu Mediaș. Pierde întrecerea în 1552, dar devine în 1572 reședința episcopilor sași evanghelici și rămâne astfel aproape 300 de ani. Datorită acestui fapt viața spirituală capătă un avânt deosebit. Biserica, școala, personalități însemnate marchează evoluția culturală. Preoții din Biertan studiază la universitățile din Viena, Wittenberg, Jena, Mainz, Köln ș.a și revin cu idei noi. Pe de altă parte fiii Biertan-ului dobândesc un bun renume peste tot în lume.

În secolele XVI-XVII populația Biertan-ului a scăzut foarte mult din cauza invaziilor turcești, a războaielor interne, și a molimelor, ajungând către sfârșitul secolului XVII la cca. 70 de familii, comparativ cu prima jumătate a secolului XVI când era de cca. 1200 de familii. În secolul XVIII comuna a început să se repopuleze cu imigranți germani, care au fost asimilați de sașii de aici. La sfârșitul aceluiași secol erau deja 364 de familii, mai târziu populația scăzând continuu.

În 1867, prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar, sașilor le sunt luate drepturile obținute prin ”Diploma Andreeana”, acest moment fiind considerat de către istoricii sași începutul declinului lor în Transilvania.
În secolul XX începe reducerea populației săsești, inițial prin cele două războaie mondiale, și apoi prin deportarea în Uniunea Sovietică și emigrarea in Germania. Din comuna Biertan au fost deportate 147 persoane, din care 12 nu au rezistat greutăților, murind în Siberia. După deschiderea granițelor în 1990 , emigrarea sașilor nu a mai putut fi oprită. În perioada 1991-1992 au emigrat din Biertan în jur de 500 de persoane, azi trăind aici mai puțin de 100 de sași.
Biografie:
Salzer J. Michael, Der königlich freie Market Bierthälm in Siebenbürgen, Wien,1881
Waldemar Seraphin: in Birthälmer Briefe nr.12/1997
Text tradus și prelucrat: Cristian Sencovici

Biserica-cetate Biertan

Prin atestarea documentară a bisericii din Biertan din 1402 când papa Bonifacius IX acordă o indulgență asemenea bisericii Sfânta Maria din Aachen. Cu siguranță însă, aici a existat o biserică încă din 1283 când, într-un document oficial, apare menționat Biertanul (Berthelm) și numele preotului Johannes. Deși cercetările arheologice nu au putut reconstitui planul vechii biserici, din ea s-au păstrat două chei de boltă și un fragment de nervură de boltă.


Datorită indulgenței papale s-a putut recurge la ampla dezvoltare a bisericii ajungându-se la forma actuală. Majoritatea cercetătorilor plasează începuturile construcției bisericii de tip gotic târziu pe la 1500 în timpul magistrului Martinus Scheser (1493 – 1502). Ca dovezi pentru datarea construcției la începutul secolului al XVI-lea avem și blazoanele lui Ladislau II (1490 – 1510) și Ioan Zapolya (1510 – 1540) aflate deasupra portalului de vest. Construcția bisericii s –a încheiat probabil odată cu finalizarea sistemului de fortificație. La 1486 este menționată prima dată cetatea printr-un hrisov al regelui Matei Corvin care eliberează o treime din bărbații apți de luptă din Biertan de serviciul militar, pentru a rămâne să apere biserica-cetate.

Intrarea în cetate se face direct din piața centrală printr-o scară de lemn acoperită având o lungime de 100 m și datând din 1795. Aceasta face legătura exteriorului fortificației cu interiorul, adică ringul superior ce încadrează biserica. Astăzi intrarea în biserică se realizează prin portalul de nord ce corespunde intrării dinspre piață. Ușa datează din 1780 și este în stil renascentist.


Biserica este construită în stil gotic târziu având nava de formă aproape pătrată cu bolta susținută de trei perechi de stâlpi octogonali.Fiind inițial catolică, biserica a luat numele Fecioara Maria păstrându-l chiar și după reformațiune. O inscripție aflată pe arcul de triumf al corului ne spune că ridicarea acestei construcții s-a făcut în timpul preotului Baccalaureus Johannes secondat de nepotul său Magistrul Lucas iar ca an de datare a inscripției apare 1522. În această perioadă a fost zugrăvită și biserica, au fost pictate panourile altarului și s-a trecut la religia luterană.

Cât privește altarul, unul dintre cele mai impunătoare din Transilvania, a fost realizat de meșterii din Nürnberg și Viena între 1483 și 1513. Conține 28 de picturi reprezentând scene din viața lui Isus și a Mariei dar și alte scene creștine. În mijlocul altarului, unde astăzi găsim scena crucificării, în perioada catolică se află o statuie a Fecioarei Maria. Stranele din lemn de tei au fost realizate între 1514 – 1523 de către Johannes Reichmut. Ca în orice comunitate organizată pe baza unor legi stricte, fiecare își avea un loc bine stabilit în biserică. Astfel stranele din dreapta erau destinate celor de rang superior (preoți, episcopi) iar cele din stânga comitetului bisericesc.


Amvonul realizat de maestrul Ulrich din Brașov în stil gotic cu influențe renascentiste în 1523, este dintr-o singură bucată de piatră având la bază o piramidă întoarsă. În relief sunt redate scenele biblice ale crucificării, rugăciunii din Grădina Ghețemani sau profeției lui Simon. Uraniscul aparține stilului baroc și dateaza din 1754.

040 Biertan 4 1 roUnul dintre elementele de mare atracție pentru vizitatori, îl constituie usa sacristiei care datorită unicității sale a fost premiată la o expoziție pariziană în 1910. Datată din 1515 și realizată din lemn de stejar cu frumoasele intarsii, îl are ca făuritor tot pe maestrul Johannes Reichmut, autorul stranelor. La unicitatea acestei piese a contribuit și sistemul complicat de închidere manevrat printr-o cheie și o manivelă. Prin cheie sunt activate patru mecanisme iar prin manivelă alte cinsprezece. În caz de asediu aici erau adăpostite toate bunurile de valoare a comunității. Cristelnița în stil gotic târziu este din piatră și datează din secolul al XVI –lea. Are ca decorațiune flori de crini și se găsește parțial îngropată în pardoseală.


Orga pe care o putem vedea astăzi datează din 1869 și a fost realizată de maestrul Karl Hesse din Viena, are 1290 de tuburi, 2 claviaturi, pedală și 25 de registre. La forma aceasta s- a ajuns după câteva restaurări care s-au dovedit a fi necesare. Cu siguranță orga a existat încă din 1523 când este menționat organistul Bartholomäus. Din 1730 ne parvine știrea despre vânzarea unei orgi mai mici al bisericii din Ațel. În 1731 G. Wachsmann construiește o nouă orgă ce va fi vândută bisericii din Dupuș în 1794.Samuel Mätz din Biertan construiește o nouă orgă, care din cauza unui cutremur va fi distrusă in 1868 prin surparea bolții.


În intreriorul bisericii găsim și câteva dintre steagurile breslelor locale. Cel mai vechi este cel al țesătorilor de lână având blazonul corporației cu o suveică și inscripția Soli Deo Gloria 1691. Steagul rotarilor, al croitorilor (1792), al pielarilor (1802), al cismarilor si cojocarilor (probabil la sfârșitul secolului XVIII), steagul pânzarilor (1651, din 1971 aflat la Bucuresti).


În afara intrării de nord existau și alte căi de acces în interiorul bisericii bine stabilite pentru fiecare grup în parte. Astfel portalul de nord era destinat preoților, prezbiteriilor și famililor acestora dar și bărbatilor vârstnici. Cu ocazii speciale ( nuntă, botez) era deschis tuturor oaspeților. Intrarea de sud- care nu a mai fost folosită de foarte mult timp- era pentru cei din categoriile inferioare.


Portalul de vest servea în secolul XX ca intrare pentru femei , fete , copii. Profesorii, coriștii, băietii și tinerii bărbați intrau pe ușa de turn aflată pe latura de nord-vest a bisericii. Portalul de vest este cel mai spectaculos, constituind una din ultimele creații ale stilului gotic transilvănean. Este vorba de un portal german așa cum exista și la Bistrita, Cluj și Brasov. Susținut de doi stâlpi laterali și unul central cu profile bogate si boiandrugi pe arce în consolă. Deasupra portalului se găsesc blazoanele lui Ladislau II și Ioan Zapolya, stema Scaunului Mediaș și un cerc conținând o stea cu șase colțuri și semilună- însemn otoman care nu a putut apare înainte de mijlocul secolului XVI-lea.


Fortificația . Primul zid al fortificației cuprinde trei turnuri și un bastion. În partea de nord se află turnul cu ceas având amplasate pe trei din pereții laterali ai acoperișului cadranele ceasului din 1508. În acest turn se găsesc și două clopote: unul mare care anunță fiecare oră și unul mic ce anunță fiecare sfert de oră. Pe clopotul mare se găsește inscripția Zeus in aeternis rex judeorum 1508. În 1883 a fost instalat în turn mecanismul existent și astăzi, realizat de către Joseph Roth din Brașov. În nord-vest se află un turn de apărare cunoscut la începutul secolului XX sub numele de mausoleum, deoarece în 1913 au fost strămutate aici rămășițele pământești ale preoților și episcopilor înmormântați fie în biserică fie în curtea bisericii, fie in vechiul cimitir. Pe pereții mausoleumului, în interior, au fost așezate plăcile funerare ale defuncților. În sud se găsește așa numitul turn catolic, având la câtul superior un coridor de strajă din lemn și ferestre de tragere. După reforma luterană, pentru cei ramași loiali religiei catolice, a fost amenajat la parterul acestui turn un loc de închinare. Urme ale frescelor ce împodobeau pereții bisericuței se mai văd și astăzi, datând din secolul XV-lea. Frescele originale au fost distruse prin intervenții ulterioare. Ultima renovare s-a făcut în 1925 și prin contribuția istoricului Nicolae Iorga. În partea de sud, plasat între turnul mausoleu și turnul catolic se află bastionul de est bine cunoscut sub denumirea de închisoarea matrimonială. Aici soții care doreau să se despartă erau închiși o perioadă împreună, având la dispoziție o singură farfurie, o singură cana și un singur pat. Dacă după această perioadă între cei doi nu se mai instala pacea, se pronunța divorțul. În scurt timp acest loc va fi deschis spre vizitare în interiorul lui amenajându-se un muzeu.
În secolul XVIII a fost ridicată în partea de nord a bisericii, tot în prima incintă a fortificației, clopotnița din lemn. În 1792 exista deja, deoarece mesterul dulgher Martin Klusch a făcut un nou cilindru pentru clopotul mare. Cele patru clopote existente aici sunt: clopotul mare datat din secolele XIII – XIV purtând inscripția o rex glorie veni cum pace. Clopotul mijlociu datând din secolele XIII – XIV cu textul O REX GLORIE VENI CUM PACE. Clopotul mic sau al morților datat din 1439 având inscripția anno dno MCCXXXVIIII și clopotul vecerniei datat din secolul XV.


Al doilea zid este împânzit de creneluri, stâlpi proptitorii și arce de rond. Are o înălțime de 7 – 8 m. La mijlocul laturii de vest se găsește un turn de poartă cunoscut sub numele de primărie, deoarece aici era adăpostită primăria în caz de asediu. În sud-vest se găsește turnul slăninii, inițial un turn de poartă. Aici se păstra slănina săseasca în cea mai mare siguranță și printr-un sistem ce nu lăsa loc nici celei mai mici neînțelegeri.


Al doilea zid împreșoară părtile de vest, sud și est, delimitând două curți interioare ce alcătuiesc așa numitul Zwinger, un fel de ogradă, unde erau aduse animalele comunității în caz de pericol. În partea de nord-vest se afla bastionul cunoscut sub denumirea de închisoare care din secolul al XVIII-lea a fost transformat în locuința intendentului. În sud se afla turnul de poartă având și rol de apărare iar în vest un turn masiv care în ultimii ani a cunoscut câteva întrebuințări, cum ar fi atelier de pictură, sală de expoziție temporară, iar în acest moment locuința pentru administratorul cetății. În partea de est cu un perete exterior a fortificației, se găsește o clădire care a funcționat ca scoală apoi ca grădiniță iar din 1993 a fost transformată în casă de oaspeți. Biserica- cetate din Biertan a fost timp de aproximativ trei secole (1572-1867) sediu episcopal. Primul episcop Lucas Unglerus a iubit atât de mult acest loc, încât atunci cănd la 6 mai 1572 este numit episcop, acceptă numai cu condiția rămânerii în Biertan și prin urmare transformarea cetății în reședință episcopală.


Desigur de- a lungul secolelor biserica a fost ferită de nenorociri cum ar fi atacul curuților din 1704 care devastează cetatea și profanează mormintele preoților în căutarea de comori. În 1804 un incendiu izbucnit în comună afectează parțial și biserica cetate. Lucrări de reparații întreprinse în biserică apar menționate încă din secolul XVII (1682) prin zidarul Franz Halinger. În 1753 prin Jakob Salzer, în 1855 prin Friedrich Müller, în 1912-1913 prin Letz, Orendi și Bedeus. Între 1938-1943 cu ajutor german și printr-un proiect al arhitectului Hermann Phelps au loc mari lucrări de restaurare, iar între 1980- 1991 arhitectul Hermann Fabini conduce cea mai amplă lucrare de refacere a cetății în ansamblul ei.
În 1991, la 18 Septembrie , Hermann Fabini face prima propunere scrisă pentru ca monumentul să intre pe lista UNESCO, lucru care se va realiza în 1993.

Farmacia Biertan

Farmacia din Biertan este cea mai veche farmacie rurală din Transilvania și a fost deschisă în 1809 de către farmacistul Johannes Jikeli într-o casă cu arhitectură tipic săsească, datată în 1571. Sloganul farmaciei era: ”Zur göttlichen Vorsehung” (”La Providența divină”). Pe frontonul casei se găsește inscripția:

Gott hilft
Gott hat geholfen
Gott wird auch ferner helfen
in alle Zeit 1571
renoviert
1782+2000
(Dumnezeu ajută/ Dumnezeu a ajutat/ Și Dumnezeu va ajuta și mai departe/ În toate timpurile.)

Farmacia avea 3 încăperi: oficiu, laborator si depozit. Aici erau preparate toate medicamentele, majoritatea fiind obținute din plante, de aici și numele de drogherie. Farmacia din Biertan a deținut cel mai vechi aparat de distilare din Transilvania, aflat în acest moment la Muzeul Farmaciei din Sibiu.

În anii 20 ai secolului XX, farmacia a fost cumpărată de Julius R. Seraphin iar din 1949 a trecut în proprietatea statului.
Bibliografie: Thomas Nägler, Marktort und Bischofssitz Birthälm in Siebenbürgen, München 2004, p.339
Din 1991 până în 2010 Doctor Ladislau Rosenberg a fost cel care a promovat, prin centrul deschis la Biertan, un nou model terapeutic caracterizat prin cuvintele: natural – ecologic – tradițional - de calitate – preventiv – sinergic – holistic - mod de viață – wellness.


Biserica fortificată Richiș

Biserica fortificată Richiş construită în secolul XIV, terminată în 1451 a fost fortificată în secolul XVI. Intrarea se face pe sub un turn poartă situat în vestul bisericii. Zidurile vechi nu mai sunt în picioare în întregime. Se ajunge la portalul de intrarea în biserică. Deasupra intrării se vede scena răstignirii sculptată în piatră.În interiorul bisericii se continuă şirul elementelor sculptate. De la figuri groteşti, până la simboluri religioase sunt numeroase sculpturi interesante la intersecţia arcadelor, sau la coloane. Altarul decorat în stil baroc are in prim-plan tot scena răstignirii. Pe corona amvonului din lemn este o statuie, figura blândă a unui păstor ce ţine în mână un mieluţ. Orga, montată la balcon, a fost realizată în 1788 de Daniel Prause.

Biserica fortificată Copșa Mare

Biserica fortificată, de pe dealul localităţii Copşa Mare a fost construită la începutul secolului XVI, după inscripţia din sacristie a fost terminată în 1519. Se urcă mult până la sala bisericii. Aici se poate vedea altarul realizat în 1854, orga construită de Samuel Maetz din Biertan în anul 1800.

Clopotul bisericii a fost turnat în 1550. Documentele atestă existenţa unei bazilici gotice cu trei nave pe la începutul secolului XIV. Credincioşii de aici au început construirea unei biserici mai mari, dar stăpânirea otomană, mai apoi cutremurul din 1802 au întârziat lucrările.

După cutremur au început lucrările de reparaţii şi de construcţie. Lucrările de fortificaţie au fost începute la începutul secolului XVI, când biserica a fost înconjurată cu un zid în formă pătrată, cu două etaje de apărare şi creneluri. Cetatea a fost întărită cu două turnuri, dintre care doar cel din partea de nord-est a rezistat timpului. De-a lungul zidului au existat şi cămări de provizii, care între timp au fost demolate. Corul bisericii fiind mai sus decât sala a fost fortificat, supraînălţat, care pe lângă funcţia defensivă avea şi rol de observaţie.

Richiș

Localitatea Richiş este situată la cca. 32m. sud-est de Mediaş, 16 km. pe DN14 şi 16km. pe drumul judeţean 141B, la 5 km. sud de Biertan.

Prima atestare documentară a localităţii datează din 1283, când Petru, episcopul Transilvaniei, cedează trei părţi ale decimei datorate capitlului Alba Iulia (constând în vin, fructe, miere şi miei) de parohiile a opt localităţi din capitlul Mediaş, în schimbul a 40 mărci de argint bun. Printre numele preoţilor celor şapte sate apare şi sacerdotes Henricus e villa Rihuini (obiceiul german de a înmprumuta prenumele unui lider local, în acest caz Richwin, fiind destul de răspândit). Totuşi, numele localităţii va fi schimbat, bogăţia satului fiind cea care îl defineşte: Reichesdorf = sat bogat. Trebuie să menţionez şi o istorioară frumoasă şi nu lipsită de motivaţie logică. În secolele XII-XIV, terenul pe care se află acum satul era mlăştinos şi aici îşi făceau cuiburile numeroşi bâtlani, a căror denumire în limba germană este „der Fischreiher”. Tradiţia orală, dar şi două reprezentări ale unui bâtlan cu un peşte în cioc, una pe uşa sacristiei, datată 1516, iar a doua, identică, reprodusă desigur după cea anterioară, brodată pe un steag al vecinătăţii (der Bruderschaftsfahne), afirmă că denumirea veche a localităţii era Reihersdorf, „satul bâtlanului.”

056 richis 1 roBazilica gotică cu trei nave, a cărei construcţie a început în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a înlocuit, desigur, o altă construcţie sacrală care a aparţinut primilor colonişti germani. Ceea ce îi conferă o notă aparte în peisajul bisericilor de pe valea Târnavei este prezenţa celor două coruri secundare, închise cu abside poligonale cu trei laturi, care flanchează la sud şi la nord corul principal, închis cu absidă poligonală cu cinci laturi. Destinaţia iniţială a corurilor secundare a fost modificată, prin închiderea lor înspre navele colaterale cu două ziduri transversale. Astfel, încăperile nou create au fost utilizate conform formulei clasice: cea din nord a fost folosită drept sacristie, iar cea din sud, drept capelă. Intrarea în corul-sacristie este amplasată în peretele nordic al corului central, uşa de lemn intarsiat, datată 1516 şi împodobită cu emblema comunei (un egrete care prinde cu ciocul un peşte), fiind încadratǎ de o ambrazură goticǎ de piatrǎ. O tăietură cu toporul în lemnul uşii este mărturia conflictului care a avut loc între luteranii care doreau să ia biserica în primire (după propagarea noii religii adusă de Honterus din Apus) şi catolicii care s-au refugiat în sacristie şi refuzau să adopte noua doctrină.

057 Richis 2 roÎn sacristie au fost aduse douǎ lespezi funerare din secolele XVI-XVII, iar uşa ei a fost înzestratǎ cu un zǎvor care încearcǎ sǎ-l imite pe cel de la Biertan. Intrarea dreptunghiulară în corul secundar din sud este tăiatǎ în peretele transversal care îl separă de colateralul sudic. Nişa tabernaculului din peretele nordic al corului este încununată cu un fronton gotic, unde apare reprezentarea pelicanului, atât de frecvent întâlnită în bisericile din Transilvania. De fapt, chiar la Richiş, tema pelicanului, a sacrificiului de sine, apare şi a doua oară, tot în cor, unde prima cheie de boltă reprezintă un pelican care îşi hrăneşte puii cu propriul sânge. Toate cele trei coruri au traveele estice boltite în cruce pe ogive, iar absidele au bolţi cu penetraţii. Bolta în cruce a corului nordic, devenit sacristie (prezenţa piscinei atestă utilizarea acestei încăperi în acest scop), prezintă o parabolă demnă de a fi relatată: cheia de boltă aflată la răsărit, reprezentând chipul pictat al lui Dumnezeu, este opusă celei de-a doua chei de boltă, plasată la apus. Cea de-a doua cheie de boltă îl prezintă zugrăvit în alb pe diavol, care nu are puterea de a privi pe Dumnezeu în faţă, având privirea pierdută spre apus.

O a doua parabolă a ciclului vieţii este redată de primele patru chei de boltă aflate deasupra tribunelor vestice: prima cheie, un mănunchi de flori, tinereţea. A doua, spre altar, un coş cu fructe, simbolizând maturitatea. Cea de a treia prezintă două degete îndreptate spre ultima cheie de boltă, degete care indică drumul spre Dumnezeu, spre care orice om bătrân se îndreaptă şi unde fiecare este aşteptat. A patra cheie de boltă, aflată în centrul navei, este, fireşte, însuşi Dumnezeu.

Cele cinci ferestre tripartite ale corului principal, cu muluri traforate în lunetele arcurilor frânte, sunt mult mai mari decât ferestrele bipartite şi tripartite ale corurilor secundare. Toate ferestrele navei centrale şi ale colateralelor, cu excepţia celei de deasupra portalului vestic, sunt în arc frânt fără muluri şi de mici dimensiuni. Nava şi corul principal au acoperiş comun, acoperişurile colateralelor începând de sub ferestrele sălii centrale.

056 richis 1 2 roNava centralǎ este despǎrţitǎ de navele laterale prin cinci arcade gotice, sprijinite pe pilaştri ale cǎror capiteluri sunt bogat ornamentate cu motive vegetale sau animaliere. Bolţile în cruce pe ogive ale celor trei nave sunt decorate cu nervuri, care se desfac de pe colonetele susţinute de console. Nervurile se închid în 25 de chei de boltă împodobite cu reliefuri, cele din nave fiind şi pictate. Zece stâlpi susţin arcadele care separă navele colaterale şi poartă frize ale capitelurilor decorate cugenerozitate cu motive ale goticului matur, măşti şi motive vegetale şi animaliere animate de miscare. Numeroase măşti reprezintă pe diavol, cu chipuri groteşti, plasate în cele mai întunecoase colţuri ale navelor. Una dintre măşti a fost identificată cu un zeu al geţilor, zeul pădurilor „der Grünemann”, un zeu al renaşterii şi al reînvierii. Este foarte probabil ca saşii, venind din spaţiile nordice ale Europei, împânzite de păduri, să aducă cu ei cultul zeului pădurii, „omul verde”, zeu care anunţa sosirea primăverii şi a cărui mască îl prezintă cu muguri şi frunze în loc de păr.

În partea vestică a bazilicii au fost construite trei tribune suprapuse, fapt cu totul neobişnuit în Transilvania. Deasupra tribunei mijlocii, a fost construită în 1735 o tribună din lemn destinată flăcăilor. De fapt, în general în bisericile săseşti, flăcăii şi fetele aveau locuri prestabilite, de obicei tribune laterale sau colţuri cu vizibilitate proastă sau greu accesibile. În aceste două tribune etajate, accesul se făcea cu ajutorul scării spiralate din turnuleţul plasat în nord-vestul colateralului sudic, turnuleţ care depăşeşte acoperişul colateralului şi asigură şi intrarea în podul bisericii. Din proprie experienţă, am constatat că escaladarea unui astfel de turnuleţ nu este o gimnastică la îndemâna oricui şi bătrânii satului ştiau acest lucru atunci când au rezervat tribuna a doua pentru flăcăi. Treptele de gresie ale scării spiralate erau erodate pe alocuri până la perforare, deoarece, de sute de ani, încălţămintea cu ţinte a flăcăilor călca invariabil în singurul loc posibil, scara desfăşurându-se în jurul unei coloane centrale din piatră sculptată, pe o rază de o jumătate de metru. Puţin înainte de anul 1788, a fost construită şi a treia tribună, tribuna orgii, amplasată sub tribuna originară.

057 Richis 2 1 roBiserica are trei portaluri, cele de nord şi de sud fiind construite după 1451 (datǎ inscripţionatǎ pe o cheie de boltǎ a navei centrale), anul terminării bazilicii. Portalul principal, scos în rezalit pe faţada vestică a bisericii, are ambrazura formată din trei baghete cu secţiune cilindrică sau în formă de pară, de diferite dimensiuni, încheiată cu o friză a capitelurilor ornamentatǎ cu motive vegetale. Arhivolta în arc frânt, ale cărei arce continuă baghetele ambrazurii, este încadratǎ de două fiale. Luneta arhivoltei etalează o reprezentare în relief a Răstignirii lui Isus, realizată în manieră realistă, diferită de stilul lipsit de viaţă şi mişcare al goticului matur.

Biserica nu este fortificată, iar intenţia de a se ridica un turn deasupra primei travee de la vestul corului, susţinut de arcul triumfal şi de primii doi stâlpi ai navei, a fost abandonată. La începutul secolului al XVI-lea a fost construită o incintă aproximativ ovală, cu ziduri înalte de 7-8 m., întărită cu turnuri, din care se mai păstrează turnul de vest şi cel de sud. Înălţimea curtinelor a fost redusă în anul 1888, pentru a folosi cărămizile recuperate la construirea şcolii, iar în 1910, în nord şi est (spre piaţa din centrul comunei), zidurile au fost înlocuite cu un gard de cărămidă. Pe laturile de nord şi de sud ale turnului de vest se mai văd şi astăzi urmele vechiului zid, înalt de cca. şapte metri. Turnul de vest, turn al porţii şi al clopotelor, are şapte niveluri, primele patru din piatră. În faţa primelor două niveluri, boltite semicilindric, s-a construit o arcadă înaltă în arc frânt, scoasă în rezalit, încadrată de un fronton triunghiular. Accesul în nivelurile superioare se poate face numai din interiorul incintei, cu ajutorul unei scări mobile. Turnul este prevăzut cu metereze, mai pǎstreazǎ canelurile hersei, iar la nivelul al şaselea, în încăperea clopotelor se deschid patru ferestre în arc frânt. În jurul anului 1680, la nivelul al şaptelea a fost montat un ceas.

Turnul sudic, cu patru niveluri, devansat faţă de zidul cetăţii, a fost turn de poartă, dar arcada intrării a fost zidită. Sub acoperişul în pupitru, înclinat spre nord, erau deschise guri de turnare care flancau intrarea. Turnul este inclus astăzi în casa predicatorului.

Prin diversitatea şi bogăţia plasticii decorative, prin maniera realistă de abordare a temelor biblice, prin cele trei coruri şi trei tribune cu care fost înzestrată, biserica din Richiş se constituie într-un obiectiv turistic care nu poate fi ignorat.

 

Membri

  • Alma +

    Pentru construirea acestui lăcaș de cult s-a folosit piatră de râu și cărămidă arsă, iar pentru acoperiș, inițial șindrila și ulterior țigla. Read More
  • Ațel +

    Bazilica gotică a fost construită în jurul anului 1380, înlocuind biserica decanului Walter. Ea consta dintr-un cor alungit, terminat cu absidă poligonală, Read More
  • Axente Sever +

    Biserica, purtând hramul Tuturor Sfinţilor, este menţionată pentru prima dată în 1322. Construită la începutul secolului al XIV-lea din piatră, în stil gotic timpuriu, Read More
  • Bahnea +

    Una din primele atestări documentare ale localității Bahnea este gasită în anul 1291, aceasta fiind menționată în unul din documentele emise de către Roland Read More
  • Biertan +

    Cetatea medievală a Biertanului, cu cele patru rânduri de ziduri şi nouă turnuri şi bastioane (nu este o greşeală, patru ziduri şi nouă turnuri), Read More
  • Blăjel +

    Satul Blăjel apare menţionat pentru prima dată în anul 1373 sub denumirea de Blastelke, rămânând aproximativ aceeaşi, până prin anul 1854. Read More
  • Brateiu +

    Biserica a fost construită în a doua jumǎtate a secolului al XIV-lea, ca o bazilică goticǎ timpurie, cu trei nave şi cor alungit, cu Read More
  • Cenade +

    Biserica fortificată din Cenade, comuna Cenade, județul Alba, a fost construită în secolul al XIII-lea ca bisericuță romanică (corul bisericii actuale), edificiu extins și Read More
  • Cetatea de Baltă +

    Castelul Bethlen-Haller, construit în stilul renaşterii, între 1615-1624, aparţine tipului cu plan patrulater compact, fără curte interioară. Turnurile circulare din colţuri, Read More
  • Copșa Mică +

    Oraşul Copşa Mică se află la o distanţă de 12 km de Mediaş şi are o vechime de peste 600 de ani. Chiar dacă Read More
  • Daneș +

    Biserica evanghelică a localităţii Daneş a fost construită la începutul secolul XVI. Tot în acea perioadă, în scop de apărare împotriva turcilor, a fost Read More
  • Dumbrăveni +

    Castelul Apafi a fost construit în 1563, de cǎtre membrii familiei nobiliare Apafi. Cronicarul spune: „După multă gândire, ei arătară că s-ar găsi un Read More
  • Hoghilag +

    Cea mai veche atestare documentară a localității Hoghilag este într-un document din 1335, care se referă la un preot, pe nume Johannes, din Archidiaconatul Târnavei Read More
  • Jidvei +

    Biserica fortificată din satul Jidvei a fost protejată până în sec. al XIX-lea de un zid de incintă dublu, cu două turnuri de apărare Read More
  • Laslea +

    Biserica existentǎ în 1309 în Laslea a fost înlocuită, după toate probabilităţile, de o bazilică gotică cu trei nave închinată sfântului Ladislaus, construită după Read More
  • Mediaș +

    Castelul oraşului reprezintă cele mai vechi fortificaţii de piatră din Mediaş. Faptul că este ridicat pe o colină permite să presupunem că bisericile anterioare, Read More
  • Micăsasa +

    Biserica construită în secolul al XIV-lea a fost o bazilică gotică, formată din cor şi sală. La începutul secolului al XVIII-lea, stăpânul domeniilor, baronul Read More
  • Mihăileni +

    Biserica fortificată Moardăș a fost construită în secolul l XIV-lea,cu hramul „Sfântul Nicolae„.Este o bisrică gotică,cu o singură navă. Read More
  • Moșna +

    Biserica reconstruită încorporează în ea numeroase elemente de construcţie recuperate de la bazilica gotică veche. Unul dintre cele mai preţioase elemente de decor, Read More
  • Șeica Mică +

    Construcţia bisericii a început pe la mijlocul secolului al XIV-lea şi a fost definitivată la începutul secolului al XV-lea. Read More
  • Șona +

    Biserica fortificată se remarcă ca un monument istoric semnificativ. La început de sec. al XVI-lea s Read More
  • Valea Lungă +

    Biserica în stil gotic târziu, fără sală de biserică evanghelică, construită în secolul al 14-lea, Read More
  • Valea Viilor +

    Biserica, închinatǎ Fecioarei Maria, a fost fortificată începând din ultimul deceniu al secolului al XV-lea. Read More
  • Viișoara +

    Biserica Evanghelică din Viișoara este o sală prevăzută cu un turn clopotniță pe latura vestică. Nava este acoperită Read More
  • 1