AŢEL

Atel roAţelul este situat la 14 km. sud-est de Mediaş, dintre care 10 km. sunt parcurşi pe DN14. Cercetările arheologice au scos lumină, pe partea stângă a pârâului Aţel, la intrarea în sat, o aşezare daco-romană datată în secolele II-III. La mică distanţă, la sudul comunei, a fost descoperită o a doua aşezare daco-romană. Tot pe malul stâng al pârâului, spre izvor, săpăturile arheologice au identificat o vatră de locuire, care a funcţionat neîntrerupt din epoca bronzului, trecând prin epoca fierului (Hallstatt), epoca dacică, daco-romană, până în secolele VIII-IX. Tot din raza comunei provine tezaurul care conţine peste 4100 de monede argintate din Transilvania, Polonia, Ungaria şi Boemia, din secolele XVI-XVII. La nord-est de Aţel, la cca. 5 km., pe o înǎlţime din pǎdurea Hodoş se pot vedea urmele unei aşezǎri fortificate, cu valuri de pământ şi şanţ de aproape 2 m. adâncime, din secolele XII-XIII. Tot aici s-au gǎsit urme de locuinţe şi fragmente ceramice din a doua epocǎ a fierului. În anul 1905 are loc una din cele mai importante descoperiri arheologice din apropierea Aţelului, pe malul drept al pârâului, la jumǎtatea drumului spre Dupuş, constând dintr-un tezaur format din 375 monede, fibule, brăţări, inele, un colier cu medalion ş.a., toate din argint, din secolul al III-lea, tezaur care este expus la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

În Aţel s-a născut avocatul Dionisie Roman, luptător pentru apărarea drepturilor românilor, care în 1872 a ţinut un istoric discurs în parlamentul de la Budapesta, pentru afirmarea fiinţei naţionale.

Prima atestare documentară a comunei datează din anul 1283, când Petru, episcopul Transilvaniei, cedează trei părţi ale decimei datorate capitlului Alba Iulia (constând în vin, fructe, miere şi miei) de parohiile a opt localităţi din capitlul Mediaş, în schimbul a 40 mărci de argint bun. Din partea Aţelului participa preotul Walterus decanus de villa Echellini (Aţel). Conţinutul documentului indică faptul că aşezările săseşti nu erau pe pământ regal (diploma andreeană le-ar fi oferit numeroase alte privilegii), fiind doar o înţelegere de ordin ecleziastic între preoţii saşi şi episcopie. Această convenţie ecleziastică reprezintă un pas spre câştigarea dreptului de autoadministrare specifică tuturor comunităţilor săseşti de pe pământ regal. Numele localitatătii evoluează, astfel încât în iunie 1359, „vicecomits Stephani de villa Eczlen”, ..şi „antiqui villici de villa Eczlen” participă la arbitrajul unui proces de hotar între Velţ şi Bazna. Bătrânii din Aţel iau parte la adunarea Scaunului de Mediaş, de unde rezultă apartenenţa Aţelului la acest scaun în calitate de comună liberă a vechiului Fundus regius. În 17 septembrie 1365, un document semnat de regele Ludovic I, aminteşte de comitele Petru, fiul lui Petru de Curciu, care locuiesc „în oraşul nostru Aţel din pomenitul scaun Mediaş” (in nostra civitate Ecczel dicte sedis Medÿes residentes) şi acordă libertatea comunităţii de a-şi alege preoţii.

Bazilica gotică a fost construită în jurul anului 1380, înlocuind biserica decanului Walter. Ea consta dintr-un cor alungit, terminat cu absidă poligonală, o navă centrală cu tavan plat, flancată de două nave colaterale, separată de ele prin câte trei arcade în arc frânt, susţinute pe stâlpi dreptunghiulari, fiecare stâlp având un aspect diferit, şi o clopotniţă, ridicată deasupra traveei vestice a navei centrale. Turnul clopotniţei avea patru niveluri, cel de-al patrulea, adăpostind clopotele, cu câte două ferestre bipartite pe fiecare faţadă. În următorii 50 de ani, se construiesc sacristia cu două nivele, la nordul corului, transeptul, al cărui perete estic conţine arcul triumfal al corului, şi portalul vestic, scos în rezalit cu peste 2m. faţă de aliniamentul turnului vestic.

Fortificarea bisericii are loc la sfârşitul secolului al XV-lea şi durează peste o sută de ani, până în 1499. Corul a fost supraetajat cu un nivel de apărare, la care accesul era asigurat de un turnuleţ cilindric cu scară spiralată, situat în colţul de nord-est al sacristiei, lângă peretele transeptului. Există ipoteza ca nivelul fortificat al corului să fi avut şi un drum de strajă din lemn, care să fi ars în timpul incendiului din 1658, în urma căruia aproape întreaga comună a fost transformată în scrum (distrugeri importante au avut loc şi în anul 1605, când detaşamente secuieşti au devastat localitatea). Dacă ipoteza este justă, la refacerea corului după incendiu s-a renunţat la coridorul de apărare, astfel încât acoperişul a devenit foarte înalt, cu pantă foarte abruptă, aşa cum îl vedem astăzi. În etapa de fortificare, corul, sacristia şi transeptul au fost înzestrate cu bolţi cu penetraţii, cu nervuri de teracotă dispuse în reţele romboidale. Corul are spre sud şi spre est patru ferestre bipartite în arc frânt, înalte şi înguste, terminate în arcuri treflate. Uşa sacristiei, care are canatul de lemn intarsiat datat 1499, este situată în peretele nordic al corului şi are un ancadrament cu baghete încrucişate care aparţine, după opinia cercetătorilor, celebrului meşter pietrar şi constructor, Andreas Lapicida Hermannstadt (care îşi semnează unele lucrări cu monograma ALH - Andreas Lapicida din Sibiu). Chenarul de baghete are aceeaşi plasticǎ a bazelor întâlnită la uşa din Moşna, lipsind numai arcul în acoladă, cu fleuronul şi fialele laterale. În schimb, se vede deasupra cadrului uşii o cornişă simplă, al cărei profil sinuos anunţă vremurile noi ale renaşterii.

Cea mai valoroasă lucrare de pietrar aflată în biserica din Aţel este strana săpată în peretele sudic al corului. Ancadramentul stranei se încheie cu trei arcuri în acoladă, iar baldachinul ei este decorat cu unul dintre cei doi fleuroni despicaţi care există în Transilvania. Stranele de lemn, datate 1516, înfrumuseţează biserica prin sculpturile lor în relief şi prin intarsiile cu care sunt decorate, iar panourile de la speteze poartă în partea superioară un ornament asemănător cu vrejurile corespunzătoare de pe unele altare triptice transilvănene. Alte elemente valoroase de sculptură gotică sunt cele două măşti de pe pilaştrii din interior şi capetele de dragoni înaripaţi de pe turn.

Pereţii corului şi ai sacristiei au fost pictaţi, atât în interior, cât şi în exterior. Fragmente din aceste fresce au fost recuperate, iar pe peretele corului s-au găsit urmele unei cronici scrise din perioada dinaintea introducerii reformei. Tot în perioada de fortificare, nava centrală a fost boltită în cruce, iar porţiunile colateralelor adiacente turnului au fost închise spre sală cu pereţi transversali, pentru a izola complet turnul. Parterul turnului este transformat într-un portic boltit semicilindric (asemănător celui din Şeica Mică, Băgaciu etc.), care comunică cu colateralele (închise) din nord şi sud prin arcade în arc frânt foarte înguste, iar spre vest şi est, cu portalul, respectiv cu sala bisericii, ambele putând fi închise cu herse. Biserica are două intrări secundare, decorate cu arce treflate şi protejate de portice modeste, toate construite în secolul al XIX-lea.  Intrarea principală, amplul portal de vest, este opera aceluiaşi Andreas Lapicida. Ambrazura portalului scos în rezalit este profilată în şase retrageri cu baghete cu secţiune în formă de pară sau cilindrică.Atel ro2

Friza capitelurilor este formată din struguri şi frunze de viţă stilizate, cum se întâlnesc şi la Băgaciu, Curciu, Dârlos, dar, în locul frunzelor de stejar, la Aţel apar trandafiri cu petalele desfăcute. Arhivolta în arc frânt, decorată cu benzi de lujere de viţă de vie şi struguri, este încadrată de trei console cu baldachine, pe care altădată erau aşezate statuete.
Fortificarea turnului clopotniţei, pe lângă modificările aduse la nivelul parterului, a constat în înălţarea turnului cu încă două niveluri din cărămidă, ultimul prevăzut cu un coridor de apărare din lemn, cu goluri de turnare, scos în consolă. Cele opt ferestre bipartite de la nivelul al patrulea au fost zidite, lăsându-se la fiecare fereastră câte două goluri de tragere, unele în formă de cheie întoarsă, pentru arme de foc. Clopotniţa se termină cu frontoane triunghiulare pe fiecare latură. În colţurile dintre frontoane se mai păstrează încă vechile burlane de piatră, constituind un lux neobişnuit la o biserică sătească.

Biserica a fost înconjurată, în jurul anului 1460, cu o incintă care cuprindea o suprafaţă ovală mică. Incinta era întărită la est şi la sud cu două turnuri cu două niveluri, iar la sud-est cu turnul de poartă, cu patru niveluri, spre vest apărarea fiind asigurată de turnul clopotniţă al bisericii. Turnul de poartă, cu acoperiş în pupitru, este aşezat peste intrarea boltită şi are metereze la ultimul nivel. Incinta devenind neîncăpătoare şi mobilizaţi în anul 14711 de Matei Corvin, (care semnează, în schimbul întăririi turnurilor şi a zidurilor, o scutire parţială de la oastea regală pentru bărbaţii destinaţi să formeze garnizoana cetăţii), localnicii construiesc, simultan cu lucrările de fortificare a bisericii, o a doua incintă, pe laturile de sud, est şi nord. N-ar fi exclus ca la un moment dat să fi fost înglobat şi corul bisericii în sistemul de apărare, dar părerile asupra acestui punct sunt divergente şi argumentele neconcludente. Se constată numai că pereţii corului au fost ridicaţi mai sus prin adăugarea unei zidării din cărămidă. Incinta era întărită la nord şi la sud cu turnuri devansate (cel nordic a fost demolat în 1959. Cu aceastǎ ocazie s-a descoperit un tunel boltit din cǎrǎmidǎ, care asigura legǎtura cu pivniţa unei case din apropiere, şi un turn de poartă plasat în faţa vechiului turn de poartă. Un gang boltit face legătura între cele două turnuri, ambele extremităţi putând fi închise cu herse.

Dupuș

Dupuş este aşezat la cca. 12 km.est de Mediaş, pe o ramificaţie nemodernizată care se deschide din DN14. Cercetǎrile arheologice au descoperit, la sud de sat, un şanţ circular care conţinea monede imperiale romane, arme, fragmente ceramice şi o porţiune a unei râşniţe de piatrǎ cu fus metalic, toate din perioada romanǎ. Localitatea este atestatǎ pentru prima dată în documentul din 3 iunie 1267, prin care nobilul Nicolae, fiul lui Jula, primeşte ca danie din partea voievodului Ştefan, “rex iunior”, patru moşii: Mediesy (Mediaş), Mykaszáza (Micăsasa), Thobiasfolua (Dupuş – al cărui patron este Sf. Thobias) şi praedium Nicolai (Cloaşterf). Domeniu feudal în 1267, Dupuşul, „villa Tobiae”, va fi menţionat într-un document din anul 1359, drept comună liberă a Scaunului Mediaş.

084 Dupus 2 roBiserica-sală construită la sfârşitul secolului al XV-lea, situată în centrul localităţii, este împrejmuită cu un gard de cărămidă înalt de cca. 1,5 m, construit în ultimii ani, pentru a înlocui vechea incintă a cetăţii demolate în 1901. Moda demolării turnurilor, zidurilor sau a cămărilor de provizii, pentru recuperarea materialelor de construcţie şi folosirea lor la ridicarea unor construcţii de interes public, şcoli în principal, funcţiona perfect la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind brevetată după demolarea Turnului Şcolii din castelul din Mediaş.

Biserica, fortificată în jurul anului 1524, nu respectă liniile mari ale tiparului care se întâlneşte pe valea Târnavei Mari. Corul şi sala au fost înălţate cu un nivel fortificat devansat pe console de cărǎmidă şi protejate de un singur acoperiş. Privită din exterior, biserica pare o singură încăpere uriaşă, lăţimea şi înălţimea corului şi a sălii fiind identice. Cele şase contraforturi cu trei trepte de pe fiecare latură lungă a bisericii sunt unite în partea superioară de arcade devansate, în spatele cărora sunt ascunse gurile de turnare. Deasupra lor, sub cornişă, se deschid metereze înguste, cele din est în formă de cheie întoarsă. Există o singură intrare în nivelul fortificat, scara spiralată din turnuleţul din colţul de nord-vest al bisericii.

Corul, închis cu absidă poligonală cu trei laturi, este luminat de trei ferestre în arc frânt, ale căror muluri au dispărut. Corul păstrează bolta în penetraţii din 1524, decorată cu nervuri dispuse în reţea stelară. Nişa tabernaculului de pe peretele nordic al corului are ambrazură sculptată din piatră, încheiată cu un arc în acoladă care cuprinde un „vir dolorum”. A existat o sacristie alipită în anul 1610 laturii nordice a corului, astăzi demolată. În cor pot fi văzute strane de lemn cu încrustaţii, datate 1537, decorate cu intarsii.

Sala este delimitată de cor printr-un arc triumfal în arc frânt, fără ornamente. Sala este boltită semicilindric, locul nervurilor fiind luat de linii curbe pictate în roşu. La capătul vestic al sălii a fost construită o tribună a orgii. Orga, acţionată pneumatic, a fost construită de un meşter din Bălcaciu în anul 1731 şi reparată în 1791.

Faţada vestică a bisericii, fără ferestre şi fără articulaţii, surprinde tocmai prin lipsa turnului clopotelor, atât de frecvent întâlnit pe valea Târnavelor. A existat o clopotniţă, probabil cu trei niveluri, la câţiva metri depărtare de clădirea bisericii; s-a prăbuşit în anul 1735. Aproximativ în acelaşi loc a fost construită în anul 1902 noua clopotniţă, care, deasupra a două niveluri din cărămidă, are un cat de lemn cu acoperiş din tablă, în formă de coif.

Cel mai valoros obiect de patrimoniu al bisericii din Dupuş este altarul poliptic, realizat în 1522 şi renovat în secolul al XVIII-lea. Panourile fixe şi partea exterioară a celor mobile redau scene din Ciclul Patimilor lui Isus: Isus pe Muntele Maslinilor, Judecata lui Pilat, Purtarea Crucii, Biciuirea, Încununarea cu Spini (în care un personaj ţine în mânǎ un bileţel în care este scris anul 1522), Crucificarea şi Învierea. În partea centralǎ a altarului existǎ o nişǎ în care se aflǎ un crucifix sculptat, iar pe partea interioarǎ a panourilor mobile este reprezentatǎ Cina cea de Tainǎ, în stânga, şi imagini din Vechiul Testament. Altarul a fost cumpǎrat şi restaurat de preotul Johann Welther în anul 1720 şi probabil cu aceasta ocazie i s-au adǎugat decorurile laterale baroce. Deoarece biserica dispune de sisteme de siguranţă primitive, altarul a fost depus în biserica evanghelică Sf. Margareta din Mediaş şi expus în colateralul nordic.

084 Dupus roCel mai de seamă şi cel mai vechi potir aparţine bisericii din Dupuş. Marginea inferioară a tălpii e arcuită şi destul de înaltă, ceea ce indică perioada către 1500; deasupra apare bordura ajurată cu vrejuri de flori de crin. Feţele piciorului sunt gravate, reprezentând pe Isus, pe Maria, pe sfintele Dorothea, Margareta, Barbara şi Ecaterina, fiecare cu atributul specific. Rozetele nodului poartă urme de smalţ verde, iar cupa e decorată cu o inscripţie între două fâşii de raze. Toate literele sunt minuscule, iar inscripţia de pe cupă arată că potirul a fost comandat de Paulus şi executat de Thobias.

Cele trei clopote vechi ale bisericii dateazǎ din secolul al XV-lea, cel mijlociu având inscripţionat anul 1491. Clopotul mare poartǎ inscripţia „O rex glorie Ihesu Christe veni cum pace” (invocaţie uşor modificatǎ faţǎ de cele întâlnite foarte frecvent pe Valea Târnavelor), iar cel mic are inscripţionat „Tempore domini Iosephi magister Caspar fecit”.

Biserica nu a mai fost încălzită de ani de zile, iar umezeala este prezentă peste tot.  Acum se aplică o metodă în care specialiştii îşi pun mari speranţe: la estul şi la nordul clădirii a fost săpat un şanţ adânc de cca. 1,5 m. (se poate vedea în fotografia care prezintă latura nordică cu turnuleţul scării spiralate), în care se va introduce o conductă perforată, care are rolul de a capta şi drena excesul de apă din sol.

Membri

  • Alma +

    Pentru construirea acestui lăcaș de cult s-a folosit piatră de râu și cărămidă arsă, iar pentru acoperiș, inițial șindrila și ulterior țigla. Read More
  • Ațel +

    Bazilica gotică a fost construită în jurul anului 1380, înlocuind biserica decanului Walter. Ea consta dintr-un cor alungit, terminat cu absidă poligonală, Read More
  • Axente Sever +

    Biserica, purtând hramul Tuturor Sfinţilor, este menţionată pentru prima dată în 1322. Construită la începutul secolului al XIV-lea din piatră, în stil gotic timpuriu, Read More
  • Bahnea +

    Una din primele atestări documentare ale localității Bahnea este gasită în anul 1291, aceasta fiind menționată în unul din documentele emise de către Roland Read More
  • Biertan +

    Cetatea medievală a Biertanului, cu cele patru rânduri de ziduri şi nouă turnuri şi bastioane (nu este o greşeală, patru ziduri şi nouă turnuri), Read More
  • Blăjel +

    Satul Blăjel apare menţionat pentru prima dată în anul 1373 sub denumirea de Blastelke, rămânând aproximativ aceeaşi, până prin anul 1854. Read More
  • Brateiu +

    Biserica a fost construită în a doua jumǎtate a secolului al XIV-lea, ca o bazilică goticǎ timpurie, cu trei nave şi cor alungit, cu Read More
  • Cenade +

    Biserica fortificată din Cenade, comuna Cenade, județul Alba, a fost construită în secolul al XIII-lea ca bisericuță romanică (corul bisericii actuale), edificiu extins și Read More
  • Cetatea de Baltă +

    Castelul Bethlen-Haller, construit în stilul renaşterii, între 1615-1624, aparţine tipului cu plan patrulater compact, fără curte interioară. Turnurile circulare din colţuri, Read More
  • Copșa Mică +

    Oraşul Copşa Mică se află la o distanţă de 12 km de Mediaş şi are o vechime de peste 600 de ani. Chiar dacă Read More
  • Daneș +

    Biserica evanghelică a localităţii Daneş a fost construită la începutul secolul XVI. Tot în acea perioadă, în scop de apărare împotriva turcilor, a fost Read More
  • Dumbrăveni +

    Castelul Apafi a fost construit în 1563, de cǎtre membrii familiei nobiliare Apafi. Cronicarul spune: „După multă gândire, ei arătară că s-ar găsi un Read More
  • Hoghilag +

    Cea mai veche atestare documentară a localității Hoghilag este într-un document din 1335, care se referă la un preot, pe nume Johannes, din Archidiaconatul Târnavei Read More
  • Jidvei +

    Biserica fortificată din satul Jidvei a fost protejată până în sec. al XIX-lea de un zid de incintă dublu, cu două turnuri de apărare Read More
  • Laslea +

    Biserica existentǎ în 1309 în Laslea a fost înlocuită, după toate probabilităţile, de o bazilică gotică cu trei nave închinată sfântului Ladislaus, construită după Read More
  • Mediaș +

    Castelul oraşului reprezintă cele mai vechi fortificaţii de piatră din Mediaş. Faptul că este ridicat pe o colină permite să presupunem că bisericile anterioare, Read More
  • Micăsasa +

    Biserica construită în secolul al XIV-lea a fost o bazilică gotică, formată din cor şi sală. La începutul secolului al XVIII-lea, stăpânul domeniilor, baronul Read More
  • Mihăileni +

    Biserica fortificată Moardăș a fost construită în secolul l XIV-lea,cu hramul „Sfântul Nicolae„.Este o bisrică gotică,cu o singură navă. Read More
  • Moșna +

    Biserica reconstruită încorporează în ea numeroase elemente de construcţie recuperate de la bazilica gotică veche. Unul dintre cele mai preţioase elemente de decor, Read More
  • Șeica Mică +

    Construcţia bisericii a început pe la mijlocul secolului al XIV-lea şi a fost definitivată la începutul secolului al XV-lea. Read More
  • Șona +

    Biserica fortificată se remarcă ca un monument istoric semnificativ. La început de sec. al XVI-lea s Read More
  • Valea Lungă +

    Biserica în stil gotic târziu, fără sală de biserică evanghelică, construită în secolul al 14-lea, Read More
  • Valea Viilor +

    Biserica, închinatǎ Fecioarei Maria, a fost fortificată începând din ultimul deceniu al secolului al XV-lea. Read More
  • Viișoara +

    Biserica Evanghelică din Viișoara este o sală prevăzută cu un turn clopotniță pe latura vestică. Nava este acoperită Read More
  • 1